Serghei Lavrov, declarații PROVOCATOARE la adresa R. Moldova. Ministrul lui Putin o face pe avocatul Tiraspolului și promovează SEPARATISMUL în Gagăuzia: „Vom face totul pentru a proteja interesele populației rusofone”
Ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, aduce acuzații actualei guvernări de la Chișinău și ia apărarea separatiștilor de la Tiraspol, dar și celor din Găgăuzia. Șeful diplomației ruse a menționat, în cadrul maratonului educațional „Cunoștințe”, că Moscova va face totul pentru a proteja interesele populației rusofone din R. Moldova
Potrivit lui Lavrov, Chișinăul ar evita un dialog direct cu Tiraspolul, pentru că și-ar dori soluționarea conflictului pe altă cale decât cea diplomatică. „Acum, atât conducerea Transnistriei, cât și noi optăm pentru reluarea dialogului direct. Tiraspolul este pregătit pentru asta, așa că facem apel către Chișinău. Totuși, din câte se pare, judecând după declarațiile publice ale președintelui Sandu și ale echipei sale, ei nu-și doresc un dialog direct, aflându-se sub dictatura SUA și UE, eventual bazându-se pe soluționarea pe cale nediplomatică a problemei”, a menționat Lavrov.
De asemenea, ministrul lui Vladimir Putin a spus că Moscova urmărește cu atenție evoluția evenimentelor, sugerând că este gata să intervină pentru a-și apăra conaționalii din R. Moldova: „Vom face totul ca interesele populației rusofone din R. Moldova să nu aibă de suferit în niciun fel”.
Oficialul rus a mai spus că în R. Moldova locuiesc și găgăuzi, care, de asemenea, pretind un statut special. „Să nu uităm că, pe lângă Transnistria, în R. Moldova mai este și Găgăuzia, care, la fel, pretinde la un statut special. Aceasta are unele elemente ale statutului special. Și eu cred că guvernarea moldovenească va proceda corect, dacă va lăsa jocurile geopolitice impuse de Occident și se va concentra pe interesele oamenilor”, a conchis Lavrov.
Nicolae Negru // Război și Pace, Strategia Smintitului, Alegeri
Cei care și-au VÂNDUT votul, dar și cei care au mituit alegătorii toamna aceasta, nu scapă de pedeapsă. Organele de drept au aplica AMENZI de peste șapte MILIOANE de lei pentru ”corupere electorală pasivă”
VIDEO // Cu ce fel de rachetă au lovit rușii orașul ucrainean Dnipro. Putin s-a laudat că niciun sistem antirachetă din lume nu poate să oprească noua sa arma. Avertisment pentru Occident