06:50:32 22.11.2024
Stiri

SEMNE pe care ți le dă partenerul înainte de a se DESPĂRȚI de tine!

Știri 19.11.2018 17:30 Vizualizări6309 Autor: Ziarul National


SEMNE pe care ți le dă partenerul înainte de a se DESPĂRȚI de tine! sursa: google.ro

Le poți descoperi atât la tine cât și la partenerul tău. De cele mai multe ori nu sunt intenționate, ci izvorăsc în mod natural.

Semnele care arată că relația este pe cale să se termine:

Justificare

Dacă te afli tot mai des în situația de a te justifica în relație, poate fi un semn al faptului că sentimentele încep să pălească. Într-o relație nu este nevoie de justificări, deoarece există implicare desăvârșită și încredere din partea amândurora. Dacă lucrurile se schimbă și nu mai sunt la fel ca la început, nu te mai simți confortabil să îți exprimi liber ideile sau sentimentele, atunci relația urmează să se încheie, în cel mai scurt timp.

Fuga de realitate

Dacă îți imaginezi cum ar fi viața fără persoana de lângă tine și te simți confortabil, înseamnă că nu trebuie să mai rămâi în acea relație. Încercarea de a rămâne într-o relație în care nu mai există sentimente nu implică decât stres și încercări nereușite care au același final. De ce nu îți dai șansa de a găsi persoana lângă care să te vezi toată viața, fără de care să nu te poți imagina.

Uneori rămânem în relații doar din teama de a nu rămâne singuri. Nu se va întâmpla asta! Dă-ți o șansă ție și dă-i șansa partenerului de a găsi pe cineva care să îl iubească așa cum este.

Agresivitatea

Persoanele care sunt pregătite să pună capăt unei relații încep să își îndepărteze partenerul. Se leagă de orice motiv pentru a stârni o ceartă și dau mereu vina pe alții. Este o încercare prin care se asigură că dacă relația se încheie nu este doar vina lui. Parcă partenerul a fost cel care a început cearta sau să fi fost el, nu contează mereu celălalt este de vină. Cam așa gândește o persoană care vrea să iasă dintr-o relație, însă îi este frică să pună punct.

Nu e nevoie să fi agresiv cu celălalt, dacă simți că relația nu mai merge, ci doar să purtați o discuție sinceră.

Degajarea

Încet, încet începi să te desprinzi de relație. Poate că nu este o despărțire oficială, însă atitudinea din interiorul relației este asemănătoare. Nu mai petreceți timp de calitate împreună, nu vă mai bucurați de micile plăceri ale vieții și fiecare are o altă optică asupra vieții. Continuarea în acest ritm poate fi destul de dureroasă pentru amândoi, deci a venit momentul să spuneți stop.

Dacă îl apreciezi pe cel de lângă tine, nu îl lași să sufere, mai bine ești sincer!

Indecis

În momentul în care devii conștient de faptul că relația este pe final, începi să te panichezi și apare nehotărârea. Să rămân sau nu? Poate chiar vei încerca să faci un ultim efort pentru a o salva, însă nu te agăța de amintiri pentru a menține flacăra aprinsă, nu îți va face niciun bine. Este mai bine să rămâi cu acele amintiri frumoase, decât să îți creezi unele neplăcute. Scopul fiecărei relații este acela de a ne înfrumuseța viața și este important să vezi astfel lucrurile!

Încheierea unei relații nu trebuie să reprezinte întotdeauna un lucru rău. Uneori oamenii se dezvoltă diferit și încep să aibă idealuri diferite, așa că viețile lor o vor lua pe drumuri diferite.

Chiar dacă poate fi greu, cel mai important este să comunicați, încercați să vedeți lucrurile asemeni unor prieteni buni. Încercați să discutați sincer și să puneți lucrurile cap la cap. Dacă merită să luptați pentru relația voastră și să rămâneți împreună sau dacă este momentul să spuneți stop, pentru că vă faceți mai mult rău decât bine.

Uneori este mai bine să închei o relație decât să mergeți împreună pe un drum al nefericirii și suferinței.

Sursa: secretele.com


Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

11.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Remanierile necesare...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md