Semne ce indică un FICAT cu probleme
Ficatul are un rol deosebit de important pentru sănătatea întregului organism, întrucât acest organ acţionează ca un filtru pentru sânge, produce hormoni, înmagazinează energie şi eliberează compuşi ce ajută digestia – acestea fiind numai câteva dintre numeroasele sale funcţii.
Având în vedere rolul esenţial pe care ficatul îl are pentru sănătate, este recomandat să identificăm simptomele asociate declanşării bolilor hepatice.
Iată şase semne ce indică problemele de ficat, conform prevention.com.
1. Durerile abdominale: Senzaţia de inflamaţie sau durere în partea superioară a abdomenului este unul dintre semnele ce indică un ficat cu probleme.
2. Culoarea sclerei: Atunci când organismul descompune celulele sangvine vechi, unul dintre efectele secundare este eliberarea bilirubinei. În timp ce un ficat sănătos nu întâmpină probleme în timpul acestui proces, la persoanele cu probleme de ficat nivelul de bilirubină din sânge creşte, ceea ce poate schimbă culoarea sclerei din alb în gălbui.
3. Durerile articulare: Atât durerile articulare, cât şi senzaţia de oboseală, pierderea apetitului şi greaţa, sunt simptome ce indică prezenţa unei boli hepatice autoimune – frecvenţa mai ales în rândul femeilor.
4. Petele cutanate: Un ficat cu probleme nu este capabil să cureţe sângele în mod corespunzător, ceea ce poate duce la probleme de coagulare a sângelui, manifestate şi prin apariţia petelor cutanate. Cea mai comună formă de manifestare a problemelor de coagulare la nivelul pielii este angiomul, ce poate apărea pe piept sau pe trunchi.
5. Confuzia: Un ficat bolnav poate cauza o creştere a nivelului de cupru din sânge, ceea ce duce la instalarea stării de confuzie şi probleme de concentrare.
6. Atrofia musculară: Abdomenul mărit şi gleznele umflate asociate cu braţe şi picioare subţiri ar putea fi rezultatul unui dezechilibru de fluide din organism, cauzate de un ficat bolnav. Atrofia musculară poate apărea şi la nivelul feței, în stadiile avansate, însă membrele superioare şi inferioare sunt printre primele afectate de atrofia musculară cauzată de un ficat cu probleme.
Sursa: hotnews.ro
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md