Semnal de ALARMĂ dat de fostul ministru de Externe al R. Moldova. Ce s-ar ascunde în spatele ideii „INOCENTE” a lui Dodon de recunoaștere internațională a NEUTRALITĂȚII republicii: „Consecințele vor fi GRAVE”
„Președintele Dodon pare să se axeze pe realizarea unor obiective aparent abstracte, cum ar fi promovarea ideii de recunoaștere internațională a neutralității R. Moldova. La suprafață, ideea pare inocentă. Dacă tot este consfințită prin Constituție neutralitatea, de ce să nu încercăm să consfințim această idee și printr-un acord internațional? Mai ales dacă aceasta ar ajuta la o presupusă reintegrare cu regiunea transnistreană? Ideea însă nu este deloc inocentă și poate avea consecințe grave atât pentru suveranitatea țării, cât și pentru relațiile Moldovei cu UE – relații absolut vitale pentru Moldova”, consideră fostul ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu.
Fostul ministru din Guvernul Sandu este convins că ideea lui Igor Dodon riscă să dezechilibreze și mai mult politica externă actuală a republicii noastre.
„Un acord internațional de recunoaștere a neutralității unui stat ar limita de fapt suveranitatea R. Moldova de a-și alege propria politică externă. În cazul existenței unui astfel de acord, unele țări străine ar decide în ultima instanță prioritățile de securitate și politică externă a țării. O astfel de „recunoaștere internațională” a neutralității poate fi ușor folosită pentru a bloca aspirațiile europene ale R. Moldova. Este foarte posibil că, dacă R. Moldova va ajunge în pragul aderării la UE, orice semnatar al acordului de recunoaștere internațională a neutralității Moldovei să se poată opune aderării pe motiv că aceasta ar contraveni statutului de neutralitate. Cu alte cuvinte, Rusia ar putea utiliza orice document care consfințește internațional neutralitatea Moldovei ca bază juridică pentru a bloca integrarea europeană a Moldovei. Apropo, Finlanda, Suedia și Austria, fiind neutre, nu au riscat să adere la Comunitatea Europeană decât în anii 90, după dizolvarea URSS”, subliniază Popescu, într-o postare pe Facebook.
Totuși, problemele pot apărea mult mai devreme până la o eventuală aderare a R. Moldova la UE. „Instituțiile statului responsabile de securitate primesc destul de multă asistență din partea SUA și UE. Această asistență ar putea fi contestată că fiind contrară „neutralității” R. Moldova, în cazul în care unor state străine li se deleagă dreptul de garantare și, prin urmare, interpretare a neutralității Moldovei. Pot suferi și alte domenii de cooperare dintre Moldova și UE sau SUA. Există toate șansele ca un acord internațional de recunoaștere a suveranității R. Moldova să fie folosit pentru a constrânge relațiile politice, și chiar economice, cu UE și SUA, care astăzi sunt principalii susținători economici și politici ai Moldovei. Un astfel de acord internațional riscă să ofere Rusiei un drept de veto pe relația R. Moldova cu UE și SUA”, atrage atenția ministrul în Guvernul „ACUM” - PSRM.
Există și riscul ca un astfel de acord privind recunoașterea neutralității să se poată ușor transforma într-un angajament respectat de Occident, care își va limita cooperarea cu Moldova, dar nu și de Rusia.
„E ușor să ne amintim de Memorandumul de la Budapesta semnat de Rusia și Ucraina în 1994, prin care Ucraina renunța la armele sale nucleare în schimbul garanțiilor rusești de respectare a integrității teritoriale a Ucrainei, și chiar renunțare la presiunile economice asupra Ucrainei. Presiunile economice asupra Ucrainei au fost reluate la doar câțiva ani după semnarea acestui memorandum, iar în 2014 armata rusă a intervenit pentru a anexa Crimeea și pentru a destabiliza Donbasul. Deci există toate premizele ca Rusia să încalce un astfel de acord atunci când îi va conveni, tot așa cum a încălcat prevederile Acordului de la Istanbul și Memorandumul de la Budapesta pe Ucraina”.
Popescu mai spune că, în 2008-2009, președintele Voronin a încercat să promoveze recunoașterea internațională a neutralității R. Moldova, însă UE a refuzat să participe la astfel de discuții. S-a invocat că nu poate participa la niște aranjamente internaționale, care constrâng suveranitatea R. Moldova.
„Astfel, recunoașterea internațională a neutralității ar limita suveranitatea Moldovei de a-și alege propria politică externă și este foarte probabil că va fi folosită pentru a limita relațiile Moldovei cu UE nu doar în domeniul securității dar și în domenii politice și economice. Este o inițiativă care riscă să dezechilibreze și mai mult politica externă actuală suficient de dezechilibrată”, a conchis Popescu.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania