Șeful Wagner acuză armata rusă că i-a bombardat trupele și îndeamnă la revoltă. FSB îl acuză de „instigare la revoltă armată” și Kremlinul anunță că „Putin a fost informat. Sunt luate măsurile necesare”
Fondatorul grupului de mercenari Wagner a acuzat, vineri, 23 iunie, armata rusă că i-a bombardat o tabără a luptătorilor săi și „a ucis un număr foarte mare” de mercenari, relatează publicația independentă rusă Meduza.
În mai multe mesaje audio de pe Telegram, Prigojin a spus că „răul” conducerii militare ruse „trebuie oprit” și „suntem 25.000 și vom afla de ce e haos în țară”. Acuzațiile au fost negate de ministerul Apărării de la Moscova, în timp ce Putin a fost informat despre situație, iar o primă reacție a acestuia a fost transmisă prin purtătorul său de cuvânt. Totodată, FSB a anunțat că a fost deschis un dosar penal pe numele lui Prigojin pentru incitare la revoltă armată, potrivit TASS.
Măsuri speciale au fost luate în Moscova, Rostov-on-Don și Belgorod, ultimele două fiind aproape de granița cu Ucraina, anunță BBC Russian. În Moscova, a fost activat planul „Fortăreața”, care implică protejarea activelor Ministerului de Interne. Totodată, pe autostrada Don, care leagă Moscova de Rostov-on-Don, au fost organizate blocaje rutiere.
Mai multe vehicule blindate și militare au fost surprinse pe străzile din orașul rus Rostov-pe-Don, potrivit imaginilor publicate pe rețelele sociale de către presa locală.
Canalele Telegram Astra și VChK-OPGU, citate de Libertatea, au relatat, pe surse, că forțele de securitate din Moscova au fost, de asemenea, plasate în stare de alertă maximă. Ofițerii ar fi fost instruiți să „rămână în contact și să nu plece nicăieri”.
Publicația rusă independentă Vyorsyka relatează că rudele luptătorilor Wagner nu au mai reușit să ia legătura cu aceștia în urma declarațiilor lui Prigojin de vineri seară, scriind pe grupurile online de chat că mercenarii și-au sunat, cu o zi înainte, cunoștințele pentru „a-și lua rămas bun”, relatează The Moscow Times.
„Ieri, mulți dintre băieți au sunat pentru a spune «la revedere«. Mulți dintre ei le-au transmis să se uite la știri”, ar fi afirmat o rudă. „În curând, (cei dragi) vor fi desemnați teroriști”, a spus o altă rudă, sugerând că grupul de mercenari plănuia ceva asemănător unei operațiuni armate. Publicația de investigație iStories scrie că încă de săptămâna trecută Kremlinul știa deja că Prigojin „plănuia ceva”.
„Administrația prezidențială este în panică și nu exclude posibilitatea izbucnirii unui război civil”, a declarat o sursă de la Kremlin, citată de iStories, în urma afirmațiilor lui Prigojin de vineri seară.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat vineri seară că președintele Vladimir Putin a fost informat cu privire la „situația din jurul fondatorului companiei private Wagner, Evgheni Prigojin, și a Ministerului rus al Apărării”, scrie Kommersant.
„Președintele Putin a fost informat cu privire la toate evenimentele din jurul lui Prigojin. Sunt luate măsurile necesare”, a afirmat Peskov, citat de agenția rusă oficială de presă TASS.
Reacția Kremlinului vine după ce pe canalul Telegram al serviciului de presă al lui Prigojin a apărut un mesaj vocal în care șeful mercenarilor Wagner acuză conducerea Ministerului rus al Apărării că lansează atacuri cu rachete, din elicoptere, asupra taberelor organizației paramilitare.
Ulterior, pe canal au mai apărut câteva mesaje în care Prigojin îndeamnă la revoltă militară. El a promis să „oprească” conducerea militară de vârf a Moscovei și a făcut apel la ruși să nu se opună forțelor sale.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”