18:20:33 26.12.2024
Stiri

Șeful Serviciului de informații militare al Ucrainei, generalul Kirilo Budanov, despre posibilitatea ca președintele rus Vladimir Putin să folosească arme nucleare tactice pe câmpul de luptă

Actualitate 24.06.2024 13:03 Vizualizări1283 Autor: Ziarul National
Șeful Serviciului de informații militare al Ucrainei, generalul Kirilo Budanov, despre posibilitatea ca președintele rus Vladimir Putin să folosească  arme nucleare tactice pe câmpul de luptă

Discuțiile de pace nu își au rostul, deoarece singura opțiune a Ucrainei o reprezintă revendicarea teritoriilor ocupate de forțele ruse, a declarat șeful Serviciului de informații militare al Ucrainei, generalul Kirilo Budanov, într-un interviu acordat publicației Philadelphia Inquirer și publicat duminică.

„Nu avem altă opțiune decât să recuperăm ceea ce a fost ocupat. Altfel, starea de război va continua la nesfârșit”, a spus Budanov, pentru publicația americană, potrivit The Kyiv Independent, citat de news.ro.

Elveția a organizat un summit pentru pace la începutul acestei luni, în cadrul căruia Ucraina a încercat să obțină sprijin pentru „formula sa de pace”, propunere care include restabilirea granițelor naționale. Rusia nu a fost invitată la evenimentul din Elveția.

În timpul interviului, șeful spionajului militar ucrainean și-a mai exprimat convingerea că președintele rus Vladimir Putin nu va folosi arme nucleare tactice pe câmpul de luptă.

„Ce folos ar avea? Nu avem concentrări mari de trupe pentru care astfel de arme nucleare ar fi adecvate”, a afirmat Budanov, adăugând că străpungerea liniilor de apărare ucrainene ar putea fi făcută cu arme convenționale, evitându-se astfel riscurile politice mai mari cauzate de o eventuală escaladare nucleară.

Budanov a vorbit, de asemenea, despre necesitatea privind utilizarea armelor cu rază lungă de acțiune pentru atacarea teritoriului rus, lucru pe care Ucraina l-a făcut din ce în ce mai des în ultimele luni. În plus, Budanov a spus că el crede că rachetele ATACMS cu rază lungă de acțiune ar putea fi folosite pentru a distruge podul Kerci.

Podul face legătura între Rusia continentală și peninsula Crimeea, anexată de Moscova, și reprezintă de mult timp o rută de aprovizionare crucială pentru armata rusă din Ucraina.

Construcția podului, cu o lungime de 19 kilometri, a început după anexarea ilegală a Crimeei, în 2014, și a fost finalizată în 2018.

Podul a fost grav avariat în urma atacurilor ucrainene din octombrie 2022 și iulie 2023. Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al Marinei Militare ucrainene, Dmitro Pletenciuk, a declarat la începutul acestei luni că distrugerea podului nu va mai fi la fel de eficientă din punct de vedere militar, deoarece Rusia nu se mai bazează atât de mult pe el în scopuri militare.

În cadrul interviului, Budanov a discutat, de asemenea, despre o posibilă victorie a lui Donald Trump în alegeri prezidențiale din noiembrie din SUA, descriind atitudinea lui față de un astfel de scenariu ca fiind „calmă”.

„Alegerile voastre (din SUA, n.r.) sunt foarte imprevizibile. Dacă analizați discursurile sale publice, el (Donald Trump, n.r.) și-a schimbat poziția de mai multe ori. Iar puterea sistemului vostru este că nu permite unui singur individ să ia decizii în mod unilateral!”, a punctat generalul Budanov.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
23.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Perspectiva unui PSD...

20.12.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // O carte ca eveniment...

16.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Delirul imperial îna...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md