Șeful Penitenciarului din Cahul, trimis pe banca acuzaților
Şapte angajaţi ai Penitenciarului nr. 5 din Cahul vor compărea în faţa instanței de judecată, fiind acuzaţi de tortură, tratament inuman şi degradant. Cauza penală pe numele acestora a fost finalizată și remisă magistraților spre examinare.
Astfel, pe banca acuzaţilor va compărea şeful Penitenciarului nr. 5, şeful serviciului supraveghere, şeful serviciului securitate al închisorii, doi ofiţeri de supraveghere şi doi gardieni ai instituţiei.
Potrivit procurorilor, în intervalul anilor 2010-2012, aceștia ar fi torturat trei deţinuţi, dintre care doi erau minori.
Despre cele întâmplate în penitenciar, oamenii legii au aflat de la tatăl unuia dintre minorii torturați. Aflând despre plângerea depusă la Procuratură, şeful Penitenciarului a ameninţat deţinuţii cu răfuială fizică, crearea problemelor din partea condamnaţilor şi administraţiei penitenciarului, cerându-le să-şi retragă denunţul despre abuzurile la care au fost supuşi şi schimbarea mărturiilor depuse anterior.
Cei trei deținuți au fost transferați în alte penitenciare pentru ispăşirea pedepselor.
Dacă li se va demonstra vinovăția, cei șapte angajați riscă până la zece ani de închisoare.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania