18:10:58 21.10.2024
Stiri

Șeful NATO avertizează după ce Coreea de Nord a trimis trupe să lupte pentru Putin: „O escaladare semnificativă”

Actualitate 21.10.2024 14:28 Vizualizări352 Autor: Ziarul National
Șeful NATO avertizează după ce Coreea de Nord a trimis trupe să lupte pentru Putin: „O escaladare semnificativă” Profimedia


Desfăşurarea de soldaţi nord-coreeni care să lupte pe frontul ucrainean de partea forţelor ruse ar constitui o „escaladare semnificativă”, a declarat luni secretarul general al NATO.

„Am discutat cu preşedintele sud-coreean (Yoon Suk Yeol) despre parteneriatul strâns între NATO şi Seul, despre cooperarea industrială în materie de apărare şi despre securitatea interconectată între Euro-Atlantic şi Indo-Pacific”, a informat secretarul general al Alianţei Atlantice pe platforma X.

„Trimiterea de trupe de către Coreea de Nord pentru a lupta alături de Rusia în Ucraina ar marca o escaladare semnificativă”, a adăugat Rutte, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Potrivit agenţiei de spionaj sud-coreene, Coreea de Nord a decis să trimită până la 12.000 de soldaţi pentru a ajuta Rusia. Circa 1 500 de soldaţi ai forţelor speciale nord-coreene se află deja în Rusia pentru a se aclimatiza şi ar urma în curând să plece pe front în Ucraina, potrivit aceleiaşi surse.

Întrebat vineri asupra acestui subiect, Rutte a declarat că Alianţa nu poate confirma „în acest stadiu” trimiterea de trupe în Rusia de către Coreea de Nord pentru a fi desfăşurate ulterior în Ucraina.

„Însă, desigur, aceasta se poate schimba”, a adăugat el.

Pe măsură ce relaţiile dintre Phenian şi Seul s-au degradat în ultimele luni, Coreea de Nord, dotată cu arma nucleară, s-a apropiat şi mai mult de Rusia, aliată a regimului nord-coreean încă din vremea înfiinţării acestei ţări după al Doilea Război Mondial.

Coreea de Sud şi SUA afirmă de multă vreme că liderul nord-coreean Kim Jong Un trimite în Rusia arme care sunt utilizate în Ucraina.

Preşedintele rus Vladimir Putin a întreprins o rară vizită la Phenian în iunie, în timpul căreia cele două ţări au semnat un tratat de apărare reciprocă ale cărui detalii nu au fost dezvăluite.

Aceasta a alimentat speculaţiile despre noi transferuri de arme, care încalcă seriile de sancţiuni impuse de ONU împotriva Rusiei şi Coreei de Nord.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
21.10.2024 10:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // Glonțul Rusiei sau n...

18.10.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Cum să tăiem elanul ...

14.10.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce separatiștii v...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va deveni președintele R. Moldova după turul doi al alegerilor prezidențiale de pe 3 noiembrie 2024?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md