Șeful „Moldovagaz” a dezvăluit principalele IMPEDIMENTE în semnarea unui nou contract de furnizare a gazelor cu „Gazprom”. De ce discuțiile au intrat în impas
Datoriile R. Moldova față de „Gazprom” și implementarea prevederilor pachetului energetic III sunt principalele probleme cu care se confruntă echipa de negociatori moldoveni în discuțiile cu reprezentanții concernului rus, a declarat președintele Consiliului de Administrație „Moldovagaz”, Vadim Ceban, în cadrul unei emisiuni de la Pro TV Chișinău, transmite IPN.
Potrivit lui Ceban, în negocierile cu „Gazprom” Chișinăul insistă pe prelungirea fostului contract de achiziție a gazului, cu vechea formulă de calcul, doar că discuțiile au intrat în impas din cauza datoriilor acumulate de „Moldovagaz”. Ar fi vorba de 450 de milioane de dolari.
„Discuțiile privind semnarea unui nou contract sau prelungirea actualului au început încă în luna iunie. Noi am mizat pe prelungirea contractului cu 3 ani, am mizat pe prelungirea actualei formule de calculare a prețului. La etapa actuală suntem în negocieri, dar sunt probleme legate de datorii, sunt întrebări ce vizează implementarea pachetului energetic III”, a precizat acesta.
Totodată, Ceban a explicat de ce în luna octombrie curent R. Moldova a fost privată de 35% din volumul de gaze necesar.
„Problema acum nu este în preț, ci în capacitatea de a asigura volumele necesare. Este un deficit mare de gaze naturale în Europa, unicul furnizor care poate acoperi acest deficit este „Gazprom”-ul. La momentul actual, lupta se dă pentru volume”, a adăugat șeful „Moldovagaz”.
Una dintre soluții pentru acoperirea deficitului de gaze ar fi achizițiile făcute din Ucraina sau România. Totuși, cea mai viabilă rezolvare a crizei ar fi semnarea unui contract cu sursa primară, pentru a evita achitarea unui preț exorbitant.
„Suntem de părere că trebuie să avem contract direct cu cel care deține sursa. În Ucraina și România sunt volume, dar sunt la prețuri foarte mari, pe care nu le putem suporta. De ce credeți că pentru o lună am prelungit contractul? Pentru că nu ne-am dorit un astfel de preț. Prețul astăzi din Ucraina este de 1 000 - 1 200 de dolari pentru o mie de metri cubi. Toți trebuie să înțeleagă că gaz este, dar e foarte scump. Pentru luna octombrie noi rezerve avem pentru consumatorii protejați, adică pentru consumatorii din serviciul public și consumatorii casnici”, a dat asigurări Vadim Ceban.
De menționat că „Gazprom” livrează gaze naturale R. Moldova la prețul de 790 de dolari.
A murit cântăreţul Gabriel Cotabiţă
Cele ZECE lecții importante pe care majoritatea dintre noi le învață prea târziu în viață
VIDEO // Putin apelează deja la dublurile digitale? Mișcările ciudate din ultimul său discurs ridică semne de întrebare