06:36:14 10.04.2025
Stiri

Gaburici vrea un NOU ȘEF al Poliției Naționale. „Situația de acum nu e normală”

Social 20.05.2015 17:13 Vizualizări2372
Gaburici vrea un NOU ȘEF al Poliției Naționale. „Situația de acum nu e normală”

Premierul Chiril Gaburici cere numirea șefului Inspectoratului General al Poliției (IGP) prin concurs public. Solicitarea a fost făcută în debutul ședinței de astăzi a Guvernului. Potrivit legislaţiei, prerogativa de propunere a candidatului pentru această funcție îi revine ministrului Afacerilor Interne.

„De două luni, nu avem șef la IGP, iar această situație nu este normală. Legislația spune că șeful IGP trebuie să fie propus de către ministrul Afacerilor Interne, dar nu este prevăzut mecanismul de selectare a candidatului. De aceea, vreau să facem un concurs public și transparent pentru selectarea candidatului la funcția de șef al Inspectoratului. În acest sens, solicit ca, în următoarele două săptămâni, să fie stabilite și publicate pe site-ul IGP criteriile în baza cărora va fi ales noul șef”, a subliniat Chiril Gaburici. Premierul a propus ca interviurile candidaților să fie transmise on-line.

Totodată, șeful Executivului a solicitat să fie creată o comisie de concurs pentru această funcție, din care să mai facă parte câte un reprezentant din partea Parlamentului, Președinției, societății civile, partenerilor de dezvoltare. Timp de o lună, să avem deja un candidat clar la funcţia respectivă”, a conchis prim-ministrul.

La începutul ședinței, premierul a mai cerut Ministerului Afacerilor Interne să verifice informațiile precum că șeful adjunct al IGP s-ar deplasa cu o mașină cu numere de înmatriculare false. „Ieri, în mass-media, a apărut informația că șeful adjunct al IGP se deplasează cu un automobil cu numere false de înmatriculare. Rog să inițiați o anchetă în acest sens. Dacă informația se adeverește, persoana care a încălcat legea să fie trasă la răspundere”, a spus Chiril Gaburici.

Autor: Galina Munteanu
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte