Secretele care te ajută să îți PĂSTREZI tinerețea mai mult timp
Cine nu își dorește să își păstreze tinerețea cât mai mult timp și să întârzie primele semne ale îmbătrânirii? O parte importantă a acestui proces nu este doar îngrijirea pielii sau grija pentru alimentație, ci oamenii de știință sunt de părere că există o legătură între nivelul de inteligență al unei persoane și menținerea tinereții.
Specialiștii spun că felul în care ne raportăm la ideea de îmbătrânire și așteptările pe care le avem pot influența semnificativ acest fenomen. Mai exact, persoanele care sunt tot timpul pozitive reușesc să își păstreze tinerețea mai mult timp, comparativ cu cele care își fac tot timpul griji atunci când vine vorba despre trecerea timpului. Psihologul Angela Nuțu subliniază că persoanele cu un coeficient de inteligență mai ridicat au șanse mult mai mari să își păstreze frumusețea și tinerețea pe măsură ce anii trec.
Psihologul este de părere că există câteva secrete ale oamenilor care reușesc să se simtă tineri, chiar dacă nu pot stopa procesul de îmbătrânire.
1. Decizii bune în legătură cu sănătatea
Grija pentru sănătate este esențială pentru a duce o viață fericită. Specialiștii spun că oamenii care au grijă de sănătatea lor, merg la medic în mod constant și iau cele mai bune decizii reușesc să își păstreze tinerețea mai mult timp.
2. Experiențe noi
Cei care vor să învețe tot timpul lucruri noi și să descopere detalii despre lumea care îi înconjoară au o mai mare poftă de viață, iar toate aceste lucruri îi fac să se simtă mult mai tineri și să nu sesizeze trecerea timpului. În plus, experiențele noi păstrează mintea deschisă, iar stereotipurile legate de vârstă dispar automat.
3. Aventură, dar și stabilitate emoțională
„O gândire echilibrată nu ne oferă doar un stil de viaţă sănătos, ci şi longevitate. Este forte important să ştim să ne adaptăm situaţiilor pe care viaţa ni le oferă şi să nu percepem evenimentele într-o manieră atât de personală. Este important să vedem jumătatea plină a paharului, știind că nu evenimentele în sine contează, ci modul în care noi le interpretăm”, spune psihologul Angela Nuțu.
4. Grija pentru prezent și viitor
Acele persoane care trăiesc în trecut nu reușesc să se dezvolte, iar în momentul în care interesul pentru evenimentele petrecute în trecut crește, viitorul este aproape inexistent, accentuând astfel procesul de îmbătrânire. Proiectele de viitor și legătura cu prezentul sunt elementele care îi pot ajuta pe oameni să își păstreze tinerețea.
5. O viață fără restricții
Pe măsură ce înaintează în vârstă, oamenii au tendința de a-și impune diferite restricții. Psihologul spune că acest tip de gândire favorizează apariția primelor semnele ale îmbătrânirii, iar pentru a evita acest lucru, oamenii ar trebui să își dea frâu liber dorințelor și să facă întotdeauna ceea ce simt.
Sursa: avantaje.ro
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2