Scrisoarea VIRALĂ a unei tinere înainte să moară la 27 de ani
Scrisoarea unei tinere care a murit la vârsta de 27 de ani, de un tip rar de cancer, a atras atenția internauților pentru claritatea cu care fata reușește să transmită ce înseamnă să-ți accepți moartea în tinerețe.
Holly Butcher, din New South Wales, Australia, a redactat o scrisoare în ultimele zile de viață și și-a rugat familia ca textul să fie făcut public după ce moare, potrivit Independent.
Pe 4 ianuarie, fata a pierdut lupta cu Sarcomul Ewing, o tumoră malignă osoasă foarte agresivă, care apare mai ales la tineri.
„E foarte ciudat să-ți accepți moartea la 26 de ani. E unul dintre lucrurile pe care le ignorăm. Zilele trec și ne așteptăm să tot vină altele, până când ceva neașteptat apare. Am 27 de ani acum. Nu vreau să mor. Îmi iubesc viața”, a scris tânăra în scrisoare.
Holly are și niște sfaturi pentru oameni : „Să lăsăm toate nefericirile de zi cu zi deoparte. Ele par insignifiante atunci când privim viața ca pe un întreg. Apreciați sănătatea voastră și funcționarea corpului – chiar dacă nu mărimea voastră ideală. Apreciați-l așa cum este. Consumați mâncare proaspătă, dar nu deveniți obsedați de asta”, transmitea fata.
„Nu ratați experiențe pentru că v-ați consumat toți banii pe lucruri materiale. Bucurați-vă de moment, nu e nevoie să îl înregistrați pe telefon. Viața nu trebuie trăită pe un ecran. Bucurați-vă de moment pentru voi, nu încercați să-l salvați pentru alții”, îndeamnă Holly.
Tânăra de asemenea le mulțumește tuturor care donează sânge: „Asta m-a ajutat să rămân în viață încă un an – un an pentru care voi fi întotdeauna recunoscătoare, pentru că l-am petrecut aici, pe pământ cu familia, prietenii și câinele meu. Anul în care am avut unele dintre cele mai frumoase momente din viață”, a încheiat tânăra.
Sursa: digi24.ro
Restricțiile privind accesul în terminalul Aeroportului Internațional Chișinău, ANULATE din 23 noiiembrie
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"