19:44:16 30.01.2025
Stiri

Schumacher e în stare critică. A fost OPERAT de două ori pe creier şi e ÎN COMĂ! „Michael SE LUPTĂ pentru viaţa lui!”

Sport 30.12.2013 11:51 Vizualizări1135 Autor: Ziarul National
Schumacher e în stare critică. A fost OPERAT de două ori pe creier şi e ÎN COMĂ! „Michael SE LUPTĂ pentru viaţa lui!”

Update: Medicii s-au ferit să se pronunţe în privinţa şanselor de supravieţuire ale lui Michael Schumacher. Aceştia au precizat că starea fostului campion mondial e una critică şi că acesta se „luptă în prezent pentru viaţa sa”. Profesorul Yohan Payan a declarat că fostul pilot a suferit o singură intervenţie chirurgicală.

„Aş spune că accidentul a avut loc în cel mai bun loc posibil pentru că a fost dus imediat la spital şi a intrat direct în operaţie, după o tomografie. Starea lui e critică. Deocamdată nu putem spune care va fi viitorul lui Michael Schumacher.

E în comă indusă. A fost tratat pentru hipotermie pentru a reduce pe cât posibil leziunile creierului. Acum se luptă pentru viaţa lui şi e în stare critică.

Nu vorbim despre ceea ce se va întâmpla, ci despre tratament. Trebuie să vedem ce se întâmplă de la oră la oră.

Nu putem specula în acest moment. E în stare critică, e la terapie intensivă. Echipa noastră munceşte fără încetare şi acum nu e posibil să facem vreo previziune în acest sens”, a declarat profesorul Yohan Payan.

Fostul pilot de Formula 1 Michael Schumacher, care a suferit, duminică, un accident în staţiunea franceză Meribel, se află în stare critică, a anunţat Centrul Medical Universitar din Grenoble (CHU), unde este internat germanul. „El avea un traumatism cranian grav cu comă, la sosire, fiind necesară imediat o intervenţie chirurgicală”, se arată într-un comunicat remis duminică seară de CHU, în care se menţionează că Schumacher „rămâne în stare critică", informează Prosport.

Cu aproximativ trei ore înainte de comunicatul CHU, autorităţile din Meribel au anunţat că Schumacher a suferit un traumatism cranian grav, dar viaţa nu îi este în pericol. Jandarmeria montană din Courcheval, care a intervenit după accidentul lui Schumacher, a precizat tot atunci că germanul a suferit „un traumatism cranian sever”.

La scurt timp după anunţul autorităţilor din Meribel, ledauphine.com a notat însă că starea lui Schumacher s-a agravat şi că viaţa fostului pilot ar fi acum în pericol, iar ulterior a menţionat că germanul ar avea hemoragie cerebrală.

Fostul pilot de Formula 1 Michael Schumacher, septuplu campion mondial, a fost rănit grav într-un accident de schi, duminică, în staţiunea Meribel, conform postului de radio Europe 1, citat de L'Equipe. Potrivit presei germane, el schia alături de fiul său de 14 ani.

Presa franceză notează că la Grenoble a sosit medicul Gérard Saillant, neurolog din Paris si prieten apropiat al fostului pilot, la clinică aflândue-se şi soţia lui Schumacher, Corinna, şi copiii Gina Maria şi Mick.

Directorul general al staţiunii, Christophe Gernignon-Lecomte, a declarat pentru RMC că Schumacher era agitat dar conştient, după accident. „Nu ştiu cu adevărat gravitatea accidentării, deocamdată are loc o anchetă. El a căzut la 11.07, în afara pistei, la Meribel. Avea cască şi s-a lovit cu capul de o stâncă. Intervenţia a fost rapidă, la ora 11.15, el fiind transportat cu elicopterul la spital. Era şocat, puţin agitat, dar conştient. Probabil este un traumatism cranian, dar nu este grav”, a afirmat Gernignon-Lecomte.

Michael Schumacher, care va împlini 45 de ani la 3 ianuarie, este septuplu campion mondial la Formula 1 (1994, 1995, 2000, 2001, 2002, 2003, 2004). El a câştigat în carieră 91 de Mari Premii în 307 participări şi s-a retras din activitate în 2012.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md