07:04:47 23.11.2024
Stiri

Congresul diasporei moldovenești de la Moscova ATENȚIONEAZĂ migranții moldoveni

Social 09.01.2014 11:46 Vizualizări2552 Autor: Galina Munteanu


Congresul diasporei moldovenești de la Moscova ATENȚIONEAZĂ migranții moldoveni inprofunzime.md

Congresul diasporei moldovenești de la Moscova îndeamnă conaționalii noștri care se află la muncă în Federația Rusă să respecte noile reguli impuse de autoritățile ruse, dacă nu vor să fie expulzați ori întemnițați pentru patru ani, așa cum prevede legislația actuală a Federației Ruse.

„Problema este în noi, vrem să lucrăm, dar să nu plătim impozite, să nu perfectăm toate actele necesare, să încălcăm legea. Dacă aceste noi reguli erau impuse doar cetățenilor moldoveni, puteam să spunem că sunt presiuni asupra autorităților R. Moldova, pentru că au ales calea Uniunii Europene și nu a Uniunii Vamale, dar aceste reguli sunt pentru toți cetățenii țărilor din Comunitatea Statelor Independente (CSI)”, a menționat în cadrul unei conferințe de presă președintele Congresului Alexandr Kalinin.

Precizăm că, de la 1 ianuarie curent, au intrat în vigoare noi reguli de aflare a cetățenilor străini pe teritoriul Federației Ruse. Astfel, aceștia au dreptul de a se afla fără acte permisive pe teritoriul Rusiei doar 90 de zile cumulativ în jumătate de an. În cazul în care cetățeanul nu a respectat această normă, va fi sancționat și nu i se va permite timp de trei ani intrarea pe teritoriul Federației Ruse. Restricția în cauză nu se aplică celor care au primit permisiunea de a lucra sau au achitat patenta.

Trebuie de menționat faptul că dacă cetățeanul care dorește să se angajeze la lucru în Rusia nu a menționat în foaia de migrare scopul adevărat al vizitei, lui i se pot aplica sancțiuni administrative. Astfel, acesta poate primi o amendă de la 2 până la 5 mii de ruble cu sau fără expulzarea din țară.

Decizia cu privire la interzicerea șederii pe teritoriul Federației Ruse a unui cetățean străin sau apatrid poate fi eliberată de 11 organe executive ruse și nu doar de Serviciul de migrație. „Pentru a ști cu adevărat dacă îi este sau nu interzis accesul pe teritoriul Rusiei, persoana trebuie să verifice bazele de date ale tuturor celor 11 organe executive. În ultimul an, a început să lucreze Serviciul de migrație unde puteți afla aceste informații. Este foarte dificil să verificați asta, dacă nu aveți rude în Rusia sau persoane cărora să le încredinați soluționarea acestei probleme”, a mai spus Alexandr Kalinin.

Potrivit datelor oficiale ale Serviciului de migrație din Rusia, peste 550 de mii de moldoveni se află pe teritoriul rus, dintre care mai mult de 40 de mii sunt minori. Din 2009 și până în 2013, mai mult de 288 de mii de cetățeni din R. Moldova au comis cel puțin o contravenție administrativă. În 2013 au fost expulzate 78 de persoane.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md