Schimbări de TRUPE la un minister din Guvernul Chicu: Dodon și-a trimis un alt consilier în Executiv
Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) anunță mai multe schimbări în conducerea acestuia, dar și a altor instituții din subordine.
Pe parcursul zilei de luni, 23 noiembrie, ministrul Ion Perju a făcut trei prezentări de angajare în fața a trei colective.
În primul caz este vorba despre numirea unui nou secretar de stat la MADRM - Ghenadie Iurco, cel care a fost, până la numirea în noua funcție, consilier prezidențial în domeniul administrației publice locale și dezvoltării regionale.
Iurco va fi responsabil la minister de politicile în domeniul protecției mediului și resurselor naturale. Anterior, acesta a fost și șef al Oficiului Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat.
Tot ieri, ministrul Ion Perju l-a prezentat pe noul director interimar al Agenției de Dezvoltare și Modernizare a Agriculturii (ADMA) - Maxim Popov, fost secretar de stat la MADRM, responsabil de politicile în domeniul protecției mediului și resurselor naturale. Popov a fost, până în martie curent, și șef al cabinetului ministrului Agriculturii.
O altă schimbare s-a produs la Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV). Noul director al instituției, în urma concursului desfășurat de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, a fost desemnată Cristina Frolov.
Noul director al Oficiului este membru al Consiliului Coordonator al ONVV, concomitent este și secretar al consiliului Asociației Producătorilor de Vinuri cu IGP Codru și a deținut până în prezent funcția de manager general al SRL Castel „Mimi”.
Alegeri prezidențiale în România: Număr-record al cetățenilor români din R. Moldova care au mers la urne pentru a alege președintele tuturor românilor
Rusia are dreptul să bombardeze pe oricine, fiindcă e măreață
VIDEO // Lovitură devastatoare pentru armata lui Putin. Un important general rus și 500 de soldați nord-coreeni, „uciși de rachetele britanice Storm Shadow” într-un atac fulger pe teritoriul Rusiei