SCHEMA de corupție prin care arhitectul-șef al Consiliului raional Criuleni și administratorul unei companii de proiectare ar fi prejudiciat bugetul local cu sute de mii de lei
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii au efectuat astăzi opt percheziții la domiciliile și în birourile de serviciu ale administratorului Î.M. „Biroul de Proiectări, Prospecțiuni și Servicii „CriPSer” și arhitectului-șef al raionului Criuleni, care au fost reținuți și escortați la CNA pentru audieri.
Arhitectul-șef și administratorul companiei de proiectare sunt bănuiți de corupere pasivă, activă, trafic de influență și abuz de serviciu. Aceștia sunt cercetați în mai multe cauze penale, iar acțiunile pretins ilegale ale acestora ar fi prejudiciat bugetul local cu sute de mii de lei.
Potrivit Centrului Național Anticorupție (CNA), cauzele au fost pornite la sfârșitul anului 2020, după care au fost conexate într-o singură procedură. Procurorii au administrat mai multe probe, inclusiv interceptarea bănuiților și documentarea acțiunilor lor audio și video.
În cadrul investigațiilor s-a constatat că angajații „Biroului de Proiectări, Prospecțiuni și Servicii „CriPSer”, subdiviziune subordonată Consiliului raional Criuleni, au creat o societate comercială cu aceleași atribuții, iar prin intermediul acesteia prestau servicii persoanelor fizice și juridice în detrimentul întreprinderii de stat.
Astfel, prin înțelegere prealabilă cu arhitectul-șef al Consiliului raional Criuleni, oamenii erau direcționați la societatea privată, iar contra unor sume de bani, oferite drept mită, obțineau acte și avize pentru construcții fără impedimente.
Un control financiar la cele două entități a arătat că societatea privată a încasat, în câțiva ani, sume aproape triple față de subdiviziunea subordonată Consiliului, astfel prejudiciind bugetul local cu sute de mii de lei.
Pe parcursul investigațiilor au fost documentate mai multe cazuri de corupere și abuz, în care ar fi implicați administratorul Î.M. „Biroul de Proiectări, Prospecțiuni și Servicii „CriPSer” și arhitectul-șef.
Dacă vor fi găsiți vinovați, ambii riscă ani grei de închisoare, amendă penală și privarea de dreptul de a ocupa funcții publice.
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski