„Scenariul apocaliptic” privind preluarea Transnistriei pe cale militară, un nou element al războiului hibrid pe care Rusia îl duce împotriva R. Moldova, afirmă premierul Dorin Recean
Kremlinul ar face mai bine să livreze gaze în stânga Nistrului, așa cum prevede contractul semnat de „Gazprom”, în loc să lanseze campanii de „dezinformare și isterizare”, afirmă premierul Dorin Recean, care neagă informațiile Serviciului de Informații Externe (SVR) al Federației Ruse, potrivit cărora Chișinăul ar pregăti „un război” în Transnistria.
Șeful Guvernului atenționează că astfel de falsuri fac parte din războiul hibrid pe care Moscova îl poartă împotriva R. Moldova.
„În spațiul public este promovat din nou un fals și un scenariu apocaliptic că Republica Moldova ar intenționa să preia controlul în regiunea transnistreană, să facă scenarii militare. Menționez încă o dată - face parte din războiul hibrid. Cei care lansează astfel de scenarii, mă refer la Kremlin, mai bine ar face ceea ce sunt obligați conform contractului - să livreze gaze naturale în stânga Nistrului”, a declarat Dorin Recean, în debutul ședinței de astăzi a Guvernului.
Autoritățile au precizat luni că Chișinăul rămâne ferm angajat în soluționarea pașnică a conflictului transnistrean, iar un pas esențial pentru soluționarea conflictului este retragerea completă și necondiționată a trupelor rusești, care staționează ilegal pe teritoriul suveran al Republicii Moldova.
Amintim că serviciile secrete ruse a raportat luni că preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, ar pregăti un plan pentru o operaţiune militară de preluare a controlului asupra regiunii separatiste Transnistria.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”