06:52:31 24.11.2024
Stiri

SCANDALOS // Dodon, „oleacă istoric” în Rusia: Vorbește despre „ocupația română” din cel de-al Doilea Război Mondial. „Au murit circa 200 000 de oameni de foame şi de boli”

Actualitate 22.06.2021 19:13 Vizualizări4053 Autor: Ziarul National
SCANDALOS // Dodon, „oleacă istoric” în Rusia: Vorbește despre „ocupația română” din cel de-al Doilea Război Mondial. „Au murit circa 200 000 de oameni de foame şi de boli”
Socialistul Igor Dodon și liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski


Socialistul Igor Dodon a lansat un nou atac la adresa României. În contextul evenimentelor din 21-22 iunie 1941, Dodon a participat la o conferinţă online organizată de Partidul „Spravedlivaya Rosia” din Rusia.

În cadrul unui discurs rostit în limba rusă, Dodon a spus că România a „ocupat” Basarabia, iar timp de trei ani, pe teritoriul dintre Prut şi Nistru au murit de foame 200 mii de moldoveni din cauza administraţiei române.

CITIȚI și „Ostași, vă ordon: treceți Prutul!”: 80 de ani de la operațiunile militare ale României privind eliberarea Basarabiei anexate la URSS

Igor Dodon a afirmat că moldovenii au luptat eroic împotriva „duşmanului”, însă raportul de forţe a fost inegal. Totuşi, Dodon susţine că, până pe 29 iunie, unităţile armatei germane şi române nu au putut trece de frontiera Basarabiei. Mai mult, potrivit lui, moldovenii ar fi reuşit pe câteva zile să ducă războiul pe teritoriul României, ocupând câteva regiuni din România. Dodon a menţionat că numai pe 22 iunie deasupra Moldovei ar fi fost doborâte 20 de avioane germane.

„Din păcate, raportul de forţe a fost inegal, iar duşmanul a reuşit să ocupe pe 16 iunie 1941 Chişinăul, pe 22 iunie - Bălţiul, iar pe 8 august - Tiraspolul. La mijlocul lunii august 1941, tot teritoriul Republicii Socialiste Moldoveneşti a fost ocupat. Trei ani de ocupaţie au adus Moldovei suferinţe de nedescris: zeci de mii de victime, sute de clădiri şi întreprinderi distruse. A fost introdus un regim poliţienesc sever. Pentru discuţii în limba rusă în locuri publice, administraţia română de ocupaţie amenda cetăţenii şi îi condamna la trei ani de închisoare. Rata mortalităţii a crescut de patru ori. În primii doi ani de ocupaţie română, au murit circa 200 000 de oameni de foame şi de boli”, a declarat Dodon. Potrivit lui Dodon, „în anii de ocupaţie, autorităţile române au distrus 1 milion 200 mii de cărţi din bibliotecile din Chişinău. La Tiraspol au fost arse 250 de mii de cărţi, în judeţul Bălţi – 15 vagoane de cărţi”, a afirmat Dodon, citat de adevarul.ro.

CITIȚI și DOCUMENTAT: Ce pierderi umane a avut Basarabia pe timpul ocupației sovietice. Cifre DUREROASE

„În anii războiului, Moldova a pierdut un sfert din populaţie, inclusiv 90% din evrei şi două treimi din romi. Circa 50 de mii de locuitori ai Moldovei au fost duşi cu forţa în Germania”, a mai spus Dodon.

Menționăm că astăzi se împlinesc 80 de ani de când generalul Ion Antonescu dădea ordin ostașilor română să treacă Prutul pentru a elibera Basarabia de sub ocupația sovietică, acest teritoriu fiind anexat la URSS în baza pactului Ribentropp - Molotov, semnat în anul 1939 de reprezentanții regimurilor fascist și sovietic ale lui Hitler și Stalin.

Menționăm că pierderile umane ale Basarabiei suferite în timpul ocupației sovietice se ridică la peste 1,5 milioane de persoane, fiind vorba despre deportați, uciși de regim sau înfometați până la moarte.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md