SCANDAL la Operă // Un solist a ieșit BEAT pe scenă
3002
De aproape o săptămână, în mun. Bălți se vorbește despre un incident care a avut loc duminica trecută la Teatrul municipal „Vasile Alecsandri”.
O trupă a Teatrului Național de Operă și Balet (TNOB) care a mers acolo pentru a susține un spectacol s-a făcut de râs din cauza mai multor actori care au ieșit beți pe scenă. Trei dintre aceștia au fost concediați chiar a doua zi.
Angajați ai teatrului ne-au comunicat că unul dintre soliștii din spectacol, Oleg Lebedev, a ieșit beat criță pe scenă, uitând cuvintele. Potrivit acestora, în pauza dintre acte, interpretul chiar a vomitat pe scenă.
Directorul Teatrului „Vasile Alecsandri” , Anatol Răcilă, a confirmat pentru Ziarul NAȚIONAL că unul dintre soliști era beat. „L-am văzut încă înainte de spectacol că era băut și l-am certat, dar pe urmă nu știu ce a fost, pentru că nu am asistat la spectacol”, a precizat Răcilă.
Directorul artistic al TNOB, Vladimir Dragoș, susține că nu i s-a mai întâmplat niciodată să ajungă în astfel de situații penibile.
„Abia după spectacol, colegii lui Lebedev mi-au spus că s-a mai întâmplat și mai înainte ca acesta să iasă băut pe scenă”, afirmă Dragoș.
Directorul artistic al TNOB susține că și-a dat seama de starea în care se afla solistul abia la repetițiile de la teatrul din Bălți. „El a băut toată noaptea de Bobotează și, când ne-am pornit din Chișinău, el a intrat în autobuz și s-a culcat. Abia la repetiții am văzut ce e cu el. Lebedev deschidea spectacolul și de aceea nu am putut să îl scot. Mai erau și alții băuți, dar Lebedev se cunoștea cel mai tare. Chiar dacă nu a făcut prostii pe scenă, s-a văzut din modul în care cânta”, ne-a declarat el, precizând că, îndată după spectacol, Lebedev și alți doi soliști ai teatrului au fost puși să scrie cerere de concediere. Totuși, un timp, acesta va mai cânta în câteva spectacole. „Dacă își va schimba comportamentul, ar putea fi restabilit la muncă”, crede Dragoș.
Lebedev nu a fost de găsit pentru a comenta situația.
12.10.2014
11:00
5028
Svetlana Bivol: „Oamenii de cultură sunt mesagerii cei mai convingători ai R. Moldova”
10.05.2014
11:31
2790
„Rigoletto” revine pe scena Teatrului de Operă și Balet
05.03.2026
17:08
152
Ministerul Educației lansează în consultare publică Programul de implementare a Strategiei „Educația 2030” pentru perioada 2026-2030
05.03.2026
15:01
314
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Istoria românilor și universală” în școala generală
05.03.2026
13:55
362
Prima sesiune de instruire pentru mentorii campaniei „Matematica de la egal la egal”, organizată la Chișinău cu participarea a 300 de elevi
05.03.2026
13:03
414
Mii de liceeni din Chișinău și Bălți descoperă universitățile din țară în campania „Învață în Moldova”
05.03.2026
12:13
415
225 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de franceză și germană, la Chișinău
04.03.2026
21:11
599
Ministerul Educației lansează program național de formare a profesorilor pentru prevenirea bullyingului în școli
04.03.2026
20:37
536
Vremea de joi, 05.03.2026, în Republica Moldova: cer variabil și vânt mai alert
04.03.2026
18:09
599
MEC cheamă profesorii și experții să contribuie la noua Concepție a disciplinei „Științe” în învățământul general
05.03.2026
17:18
84
Meta deschide WhatsApp pentru chatboții AI rivali în Europa, dar introduce taxă pe mesaj
05.03.2026
17:08
59
Ministerul Educației lansează în consultare publică Programul de implementare a Strategiei „Educația 2030” pentru perioada 2026-2030
05.03.2026
16:25
253
Guvernul cere benzinăriilor corectitudine la vânzarea motorinei pentru fermieri în plină campanie agricolă
05.03.2026
16:00
243
MIDR și arhitecții raionali pun la punct digitalizarea actelor permisive în construcții
05.03.2026
15:35
293
Startup-ul Lio atrage 30 milioane de dolari de la Andreessen Horowitz pentru a automatiza complet achizițiile marilor companii cu agenți AI
05.03.2026
15:01
291
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Istoria românilor și universală” în școala generală
05.03.2026
14:02
334
Prețurile la carburanți cresc ca pe drojdii. Motorina s-a scumpit cu 1,52 de lei doar în patru zile, iar tentința ar putea să păstreze din cauza RĂZBOIULUI din Orientul Mijlociu
05.03.2026
13:57
421
Vicepremierul Osmochescu și premierul Munteanu promovează la Chișinău parteneriatul agroalimentar Moldova–UE pentru modernizarea agriculturii și atragerea investițiilor
05.03.2026
13:55
345
Prima sesiune de instruire pentru mentorii campaniei „Matematica de la egal la egal”, organizată la Chișinău cu participarea a 300 de elevi
05.03.2026
13:13
411
Suedia își extinde sprijinul pentru securitatea și tranziția energetică a Republicii Moldova
05.03.2026
13:03
395
Mii de liceeni din Chișinău și Bălți descoperă universitățile din țară în campania „Învață în Moldova”
05.03.2026
12:13
403
225 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de franceză și germană, la Chișinău
05.03.2026
09:48
490
Bărbat fără adăpost, arestat 30 de zile pentru omor și atac cu cuțitul asupra polițiștilor în sectorul Rîșcani
479
Adjunctul liderului Reform din Durham, acuzat că răspândește fake news cu imagini generate de inteligența artificială
05.03.2026
09:23
567
Tânăr de 25 de ani din Chișinău, recidivist la volan în stare de ebrietate și drogat, condamnat la 2 ani și jumătate de închisoare
05.03.2026
08:40
454
Horoscopul zilei 05.03.2026
05.03.2026
03:45
670
Nvidia se retrage discret din OpenAI și Anthropic, pe fondul tensiunilor politice și al conflictelor de interese în investițiile sale din AI
549
Controlăm mai mult, dar ne protejăm mai puțin: paradoxul confidențialității online în 2026
05.03.2026
01:58
588
Șeful Anthropic îl acuză pe Sam Altman că minte în privința acordului militar OpenAI cu Pentagonul
601
Elon Musk, în fața juriului: investitorii interpretează greșit mesajele sale despre achiziția Twitter
04.03.2026
22:59
565
Google reduce comisioanele din Play Store la 20% după înțelegerea cu Epic Games și deschide calea pentru magazine alternative de aplicații
576
Program prelungit la ambulatorii și noi programe naționale de screening pentru cancer și nou-născuți, anunțate de ministrul Rogobete
04.03.2026
21:11
595
Ministerul Educației lansează program național de formare a profesorilor pentru prevenirea bullyingului în școli
04.03.2026
20:55
628
Armata SUA folosește în continuare Claude, dar giganții din industria de apărare renunță la modelele Anthropic
04.03.2026
20:37
532
Vremea de joi, 05.03.2026, în Republica Moldova: cer variabil și vânt mai alert
Meta deschide WhatsApp pentru chatboții AI rivali în Europa, dar introduce taxă pe mesaj
Ministerul Educației lansează în consultare publică Programul de implementare a Strategiei „Educația 2030” pentru perioada 2026-2030
Guvernul cere benzinăriilor corectitudine la vânzarea motorinei pentru fermieri în plină campanie agricolă
MIDR și arhitecții raionali pun la punct digitalizarea actelor permisive în construcții
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.33
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














