SCANDAL între soțul directoarei Institutului Oncologic și un medic al instituției: Medicul a ajuns la spital. De la ce a pornit, de fapt, conflictul
Șeful catedrei Oncologie, Hematologie şi Radioterapie a Universității de Medicină, Ion Mereuță, medic la Institutul Oncologic, susține că a fost agresat, săptămâna trecută, de către soțul directoarei instituției, Larisa Catrinici.
Reprezentanții Institutului Oncologic afirmă, însă, că nu a existat nicio bătaie și că, de fapt, Ion Mereuță a fost cel care a agresat-o în dimineața zilei de vinerea trecută pe Larisa Catrinici.
„De fapt, domnul Mereuță a fost cel care a agresat-o verbal și chiar fizic în dimineața acelei zile pe doamna Catrinici. A apucat-o de umeri și a scos-o afară din cabinetul lui. Soțul directoarei a venit să discute bărbătește, solicitându-i să nu o atingă nici măcar cu un deget. Au fost doar schimburi verbale mai acide, iar ancheta va stabili dacă domnul Mereuță a fost sau nu agresat”, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL Angelina Rodideal, purtătoarea de cuvânt a Institutului Oncologic.
Întrebată despre motivul acestui conflict, aceeași sursă a invocat concursul de alegere, în toamna anului trecut, a directorului Institutului Oncologic, în cadrul căruia Mereuță și Catrinici au fost contracandidați, iar ultima a câștigat. Ion Mereuță nu a fost de acord cu rezultatele concursului și a inițiat un proces în judecată.
Potrivit acestuia, legislația prevede că în funcția de director a Institutului Oncologic trebuie să fie un specialist oncolog care deține titlu și gradul științific cel puțin de doctor, iar Catrinici nu are așa ceva.
Solicitat de noi, Ion Mereuță ne-a spus că se simte rău și nu poate vorbi, dar a adăugat că a fost transferat de la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie la cel de Cardiologie.
Vinerea trecută, acesta a declarat jurnaliștilor că a fost lovit în cap cu un obiect dur și s-ar fi ales cu o comoție cerebrală.
Ministerul Sănătății a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, că a creat o comisie care va elucida, timp de o săptămână, cauzele conflictului și a „condamnat cu toată fermitatea astfel de conflicte în instituțiile medicale”, considerându-le „inadmisibile pentru sistemul de sănătate”.
DOC // Maia Sandu și Volodimir Zelenski, DECLARAȚIE comună semnată la Kiev: „Împreună cu Ucraina suntem mai puternici și pregătiți să ne protejăm cetățenii de șantajul Rusiei”
Maia Sandu, vizită la Kiev: Va discuta cu Volodymyr Zelenskyy inclusiv despre criza energetică din Transnistria, provocată de Federația Rusă
VIDEO // Dodon, foc și pară după vizita Maiei Sandu la Kiev. Socialistul, care a îndemnat-o anterior pe Maia Sandu să meargă la Putin și să le plătească rușilor pretinsa datorie de 709 milioane de dolari, vrea izolarea lui Zelenski