09:27:03 21.01.2025
Stiri

Scandal de proporții în Rusia, după ce propagandista nr. 1 a lui Putin, Margarita Simonian, a propus organizarea unei apocalipse NUCLEARE în Siberia, „pentru a face rău inamicilor” Rusiei

Actualitate 05.10.2023 10:59 Vizualizări1473 Autor: Ziarul National
Scandal de proporții în Rusia, după ce propagandista nr. 1 a lui Putin, Margarita Simonian, a propus organizarea unei apocalipse NUCLEARE în Siberia, „pentru a face rău inamicilor” Rusiei

Liderul Ceceniei, Ramzan Kadîrov, a numit-o pe propagandista Margarita Simonian un „adevărat patriot”, după ce aceasta a vorbit despre necesitatea unei lovituri nucleare asupra Siberiei.

Kadîrov a comentat pe marginea scandalului care a izbucnit în urma declarației lui Simonian în seara zilei de 4 octombrie.

Liderul cecen a venit în sprijinul lui Simonian, care a fost criticată pentru propunerea ei de a organiza o apocalipsă nucleară în Siberia „pentru a face rău inamicilor noștri”.

El a asigurat că propagandista ar fi „apărat interesele naționale” ale Federației Ruse. Totodată, reprezentantul regimului Putin a declarat deschis că el nu este împotriva unei lovituri pe teritoriul Rusiei dacă dictatorul Vladimir Putin va lua o astfel de decizie.

„Simonian nu este atât de proastă încât să propună o lovitură nucleară pe propriul teritoriu... după o evoluție atât de nefavorabilă a evenimentelor, Rusia nu va pierde strategic”, a scris Kadîrov.

El și-a completat postarea cu o fotografie a unui Simonian veselă, dând mâna cu Putin.

Amintim că Simonian a propus detonarea unei bombe nucleare deasupra Siberiei pentru a dezactiva toate sistemele elctronice de comunicație din lume și a priva Ucraina de capacitatea de a folosi drone în război.

Experții au ridiculizat deja ideea propagandistei ca fiind complet stupidă - pentru a dezactiva comunicațiile în afara Federației Ruse, ar fi nevoie de o explozie atât de puternică încât ar distruge complet Siberia, iar o explozie mai slabă nu ar face decât să dăuneze Federației Ruse.

Și deputata Dumei de Stat a Rusiei, Maria Prusakova, a comentat declarația lui Simonian.

„Noi, siberienii, am luat asta ca pe o insultă profundă... Ar trebui măcar să vă cereți scuze față de locuitorii din Siberia... Vă recomand cu tărie ca acele întrebări pe care, după cum spuneți dvs., nu le înțelegeți pentru că sunteți o „femeie proastă”, ar trebui să fie discutate în bucătărie și nu exprimate în spațiul public”, a spus deputata.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md