Șase deputați și-au cumpărat imobile anul trecut. Cea mai scumpă achiziție a făcut-o Igor Dodon
Dacă în anul 2012 mai mulți aleși ai poporului și-au cumpărat case și apartamente, anul trecut doar șase deputați s-au pricopsit cu bunuri imobile.
Cea mai scumpă achiziție a făcut-o socialistul Igor Dodon. Acesta și-a procurat o casă în Chișinău de 162 de metri pătrați care ar valora, împreună cu terenul, peste două milioane de lei. Pentru noua locuință, liderul PSRM a fost nevoit să-și vândă apartamentul de 50 de metri pătrați pe care-l avea din 2001. Potrivit declarației de avere, imobilul a fost vândut cu 735 de mii de lei. Dodon și-a achiziționat în 2013 și o mașină de model „Toyota RAV-4”, produsă în 2008, care ar fi costat aproape 123 de mii de lei.
Deputatul liberal-democrat Simion Furdui și-a cumpărat anul trecut o casă de vacanță în satul Ivancea, Orhei. Ce-i drept, alesul poporului a luat un credit ipotecar de 860 de mii de lei pentru a-și plăti imobilul.
Comunista Maria Postoico a achiziționat un apartament în Chișinău de 89 de metri pătrați pentru care ar fi plătit peste 600 de mii de lei. Deputatul precizează în declarația de avere că este vorba despre un contract de investiții. Liderul fracțiunii PCRM mai deține un apartament în Chișinău de 66 de metri pătrați pe care l-a cumpărat în 1995.
Un alt membru al PLDM, Iurie Chiorescu și-a cumpărat în 2013 un apartament de 97 de metri pătrați care ar fi costat aproape 545 de mii de lei. Este prima locuință proprie a deputatului.
Anul trecut, cu imobile s-au ales și comuniștii Mihail Mocan și Alexandru Petkov. Primul și-a cumpărat un apartament de 51 de metri pătrați, iar celălalt – un apartament de 93 de metri pătrați, care ar valora 268 de mii de lei și, respectiv, 357 de mii de lei. În declarația de avere a lui Petkov nu mai apare apartamentul de 51 de metri pătrați pe care-l indica în anii precedenți. Deputatul l-ar fi vândut cu 286 de mii de lei.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”