18:11:32 06.03.2025
Stiri

Șase persoane, reţinute în România pentru trădare: Contacte cu agenţi străini, inclusiv în Rusia, în căutare de sprijin extern pentru a prelua puterea la București

Actualitate 06.03.2025 14:35 Vizualizări382
Șase persoane, reţinute în România pentru trădare: Contacte cu agenţi străini, inclusiv în Rusia, în căutare de sprijin extern pentru a prelua puterea la București

Şase persoane au fost reţinute de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) din România, fiind suspectate de trădare şi că au constituit o grupare cu scopul de a „ştirbi suveranitatea şi independenţa statului român prin subminarea politică şi a capacităţii de apărare a ţării”.

„Din probatoriul administrat în cauză a reieşit faptul că, începând cu anul 2023, cinci dintre inculpaţi împreună cu un suspect au constituit un grup infracţional organizat în scopul de a ştirbi suveranitatea şi independenţa statului român prin subminarea politică şi a capacităţii de apărare a ţării. Începând cu anul 2024, la gruparea de criminalitate organizată a aderat un alt inculpat, toţi membrii desfăşurând acţiuni continue, conştiente, publice sau conspirate în vederea îndeplinirii scopului propus. De asemenea, membrii grupului infracţional au intrat, în mod repetat, în legătură cu agenţi ai unei puteri străine, aflaţi atât pe teritoriul României, cât şi al Federaţiei Ruse”, afirmă procurorii DIICOT.

Gruparea, intitulată „Comandamentul Vlad Ţepeş”, s-a dezvoltat pe tipul unei structuri militare, în dosar fiind cercetat, ca suspect, generalul maior în retragere Radu Theodoru, scrie news.ro.

Membrii grupării au intrat în contact cu agenţi străini, în România şi în Rusia, şi au făcut demersuri pentru negocieri cu factori politico-militari externi privind retragerea României din NATO, înlăturarea ordinii constituţionale, desfiinţarea partidelor, instalarea unui nou Guvern, înlăturarea tuturor angajaţilor din instituţiile statului, adoptarea unei noi constituţii, schimbarea numelui ţării, a drapelului şi imnului, susţin anchetatorii.

În ianuarie, doi dintre inculpaţi s-au deplasat la Moscova, unde au intrat în contact cu persoane dispuse să sprijine demersurile organizaţiei cu privire la preluarea puterii de stat în România.

Organizaţia lui Radu Theodoru, Comandamentul „Vlad Ţepeş” se recomandă, pe site-ul propriu, drept o organizaţie care are un „Stat major”, iar formularul de înscriere în organizaţie are ca antet sintagma „Înscriere în oastea ţării”. Organizaţia susţine un proiect denumit „Geţia”.

De pe site-ul organizaţiei reiese că aceasta este structurată sub forma unui guvern, pe site existând inclusiv un „Formular de propuneri pentru cele 9 funcţii de conducere ale ministerelor şi componenţa direcţiilor lor din proiectul Geţia”.

Printre miniştrii statului denumit „Geţia” se regăsesc: un ministru al Dreptăţii cu două direcţii: Direcţia Acuzării şi Direcţia Dreptăţii, un ministru al „Omului”, care include direcţii ale educaţiei, sănătăţii, muncii şi culturii „geţilor”, dar şi o direcţie a „turismului în Geţia”. „Ministrul Gliei”, „ministrul Viitorului”, „ministrul Bunăstării”, „ministrul Mişcării”, „ministrul treburilor externe” şi „ministrul treburilor interne” sunt alte funcţii din organizaţie. Nu în ultimul rând, aceasta avansează ideea existenţei unui minister al ”Apărării Geţiei”, care include o Direcţie de Armată şi o Direcţie de Servicii Secrete.

Într-un mesaj video postat pe site-ul organizaţiei şi denumit „Notificare către preşedintele interimar numit şi către Guvernul României”, unul dintre membrii organizaţiei, Adrian Robertin Dinu, reclamă „jaful naţional petrecut de la lovitura de stat din 1989 şi până astăzi”.

Acesta îi acuză pe politicieni, spunând că „în viziunea” organizaţiei politicienii se fac vinovaţi de „trădare”, ”vânzarea neamului românesc, expulzarea lui” şi de „distrugerea capacităţii de apărare a ţării, distrugerea Armatei”.

„În ultimii cinci ani aţi achiesat la planul de genocid mondial al satanelor planetare şi aţi impus vaccinarea obligatorie, aţi obligat satana din vârful BOR-ului la interzicerea credinţei, la interzicerea accesului în biserică, aţi încercat totul, aţi încercat să ne omorâţi. Urmează să plătiţi cât de curând! Noi, reprezentanţii poporului român, vă punem în vedere faptul că încă poporul nu ştie de ce aţi făcut asta şi cum v-aţi permis să faceţi în numele lui asta, motiv pentru care, în trei zile aşteptăm explicaţi cu privire la tot ceea ce aţi făcut voi, clasa politică trădătoare, impostoare şi, bineînţeles, soluţia pe care noi v-am propus să o acceptaţi: să plecaţi acasă, nu înainte de a vă dona toate averile dobândite ilegal poporului român care în 1989 era aproape suveran, în sensul că era lipsit de datorii, partea cu libertatea o să o discutăm separat”, le transmite Adrian Robertin Dinu politicienilor.

Reprezentantul organizaţiei susţine că politicienii se „fac vinovaţi” că au trimis în exil pe timp de pace peste jumătate din populaţia României şi susţine că politica monetară a României este făcută de „un stăpân extern prin vârful Băncii care nu este Banca Naţională a României”.

„Este foarte important să dau aceste explicaţii astăzi, pentru că este posibil ca în următoarea perioadă poporul să nu mai aibă răbdare cu voi”, mai spune Dinu în „notificarea” transmisă preşedintelui interimar Ilie Bolojan şi Guvernului, subliniind că „altfel” cei din organizaţie vor „proceda în consecinţă”.

Stiri relevante
Top stiri

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte