18:50:12 22.11.2024
Stiri

ŞARAPOVA: Vreau să joc împotriva numărului UNU mondial

Sport 05.01.2018 09:30 Vizualizări3452 Autor: Ziarul National
ŞARAPOVA: Vreau să joc împotriva numărului UNU mondial Sursa: news.ro


Maria Şarapova a declarat, joi, după ce a obţinut calificarea în semifinalele turneului de la Shenzhen, că doreşte să ajungă în finală şi să joace împotriva numărului unu mondial. Simona Halep a răspuns că nu se gândeşte la finală deocamdată, ci la meciul de vineri, cu Irina Begu, din penultimul act al competiţiei.

„E tipul de meci pe care îl aşteaptă toată lumea, jucătoarele, publicul, organizatorii. Îmi doresc să joc împotriva numărului unu mondial, iar dacă va fi în finală va fi foarte bine”, a declarat Şarapova.

Întrebată ce părere are despre afirmaţia Mariei Şarapova, Halep a răspuns: „Nu mă gândesc la finală, mă gândesc la ce va fi mâine, am un meci greu. O cunosc bine pe Irina, dar sunt pregătită să lupt. Dacă o să ajung iar în finală, o să fiu foarte fericită”.

Halep consideră meciul cu Arina Sabalenka, jucat în sferturile de finală, ca fiind cel mai bun al ei în acest an.

„Cred că am jucat bine astăzi, am jucat exact ceea ce a trebuit să joc. Această fată este foarte puternică, loveşte foarte tare. A trebuit să fiu puternică pe picioare, să lovesc mingea deschizând terenul cât mai mult, să blochez anumite mingi, ceea ce am făcut. De asemenea, am returnat şi servit foarte bine, am făcut totul foarte bine astăzi. Simt că am jucat un tenis foarte bun şi a fost meciul meu cel mai bun din acest an”, a afirmat românca.

Întrebată la ce turneu de Grand Slam are şanse mai mari să câştige, ea a răspuns: „Nu contează care va fi cel pe care o să-l câştig când se va întâmpla, dar până acum am avut cele mai bune şanse la Roland Garros, unde am jucat deja două finale, singurele de Grand Slam. Probabil că acolo procentajul este mai mare decât la altele, dar simt că joc un tenis bun şi pe «hard», aşa că nu mă gândesc la unul anume, mă gândesc ca la fiecare Grand Slam să dau tot ce am mai bun, să cred că pot obţine un rezultat bun şi să nu simt presiunea, doar să fiu fericită şi relaxată pe teren, asta e tot ce am nevoie”.

Halep a mai fost întrebată dacă s-a gândit cum să-şi sporească valoarea de marketing, odată ce a ajuns pe locul I mondial. „Nu mă gândesc la asta, managerul meu face asta, ştie mai bine decât mine, eu sunt doar o jucătoare de tenis în acest moment. Nu mă implic în această parte, dar ştiu ce vreau, am ales de fiecare dată ce am vrut şi ceea ce am avut nevoie cu adevărat. E frumos să fii numărul I în lume şi ştiu că am foarte multe oportunităţi, dar în acest moment mă gândesc la ceea ce am de făcut pe teren şi la nimic altceva”, a răspuns românca.

În cadrul turneului de la Beijing, care i-a adus româncei prima poziție în clasamentul WTA, Halep a obținut prima victorie în fața Mariei Sharapova, după ce a câștigat autoritar duelul din optimile de finală de la China Open, cu 6-2, 6-2.

Înaintea acestui meci, Halep nu o învinsese niciodată pe Sharapova, în şapte partide jucate.

Simona Halep, locul I WTA, va evolua, vineri, de la ora 08:00, cu Irina-Camelia Begu, locul 43 WTA şi cap de serie numărul șase, în semifinalele turneului de la Shenzhen.

În cealaltă semifinală de simplu de la Shenzhen, Maria Şarapova, locul 59 WTA, o va înfrunta pe deţinătoarea trofeului, Katerina Siniakova din Cehia, nu înainte de ora 10:00.

Sursa: news.ro

Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md