Șapte persoane din R. Moldova care au revenit din Italia, SUSPECTATE că ar fi infectate cu coronavirus: Autoritățile trimit angajați de la ANSP la Aeroport


Niciun caz de infectare prin coronavirus de tip nou nu a fost depistat în Republica Moldova în ultimele 24 de ore, susțin autoritățile.
Totuși, Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) anunță șapte cazuri suspecte, inclusiv copii, care au revenit din Italia, iar pe parcursul zilei de astăzi vor fi realizate testele la laboratorul epidemiologic în vederea infirmării sau confirmării infecției.
În cadrul ședinței de astăzi a celulei de criză privind controlul infecției cu coronavirusul de tip nou s-a decis asigurarea, în cadrul Aeroportului Internațional Chișinău, prezenței specialiștilor de la ANSP pentru a controla fluxul de pasageri care intră pe teritoriul republicii și a procesa fișele epidemiologice pentru a asigura operativitatea transmiterii datelor către medicii de familie.
Astfel, toate persoanele revenite din zonele de risc vor fi monitorizate 14 zile, la domiciliu, de către medicii de familie. Dacă sunt angajați în câmpul muncii, aceștia vor beneficia de concediu medical, inclusiv de plata de indemnizație pentru incapacitatea temporară de muncă.
Menționăm că, în ultimele 24 de ore, circa 24 000 persoane au intrat în republică, dintre care 758 persoane - cu rutele directe din Italia, statul din Europa cel mai afectat de coronavirus.
Conform datelor Centrului European pentru Controlul Bolilor, începând cu 31 decembrie 2019 și până la 1 martie 2020, au fost raportate 87 024 de cazuri de infecție cu coronavirusul de tip nou (COVID-19), confirmate clinic și la laborator, și 2 979 de decese, dintre care în China (2870), Hong Kong (2), Iran (43), Italia (29), Korea (17), cazuri din contul transportului internațional (Japonia) (6), Japonia (5), Franța (2), Australia (1), Filipine (1), Taiwan (1), Tailanda (1) și Statele Unite ale Americii (1).









































































