Săptămâna începe cu LAPOVIȚĂ și POLEI, dar se termină cu SOARE
Vreme posomorâtă și rece vom avea la acest început de săptămână. Meteorologii au emis cod galben pentru primele două zile. Potrivit alertei, vom avea condiții meteorologice destul de complicate: în aceste zile va cădea lapovița, iar pe drumuri se va forma ghețuș. Vântul va sufla cu putere, în rafale de până la 20 m/s.
Șoferii trebuie să fie foarte atenți la drum. Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale avertizează conducătorii auto să iasă la drum doar dacă mașina este echipată cu roți de iarnă. Mai mult, ei trebuie să aibă o lopată și nisip, ca să le poată utiliza în caz de polei pe carosabil.
Primele trei zile din această săptămână vor fi posomorâte, iar vremea va fi destul de rece. Presiunea atmosferică va fi scăzută, iar temperaturile vor indica valori negative. Marți, în nordul țării se vor înregistra - 2 - 5 grade Celsius noaptea și – 1 + 1 ziua. În centrul republicii și la Chișinău, termometrele vor indica – 1 - 4 grade pe durata nopții și 0 + 4 grade pe timp de zi. La sud va fi puțin mai cald, 0 + 3 grade se vor înregistra noaptea și + 1 + 5 grade ziua. Miercuri vom avea același tablou meteorologic, temperaturile însă vor crește cu 1-2 grade.
În cea de-a doua parte a săptămânii, vremea se mai îmbunează. Nu va mai cădea zăpada umedă, iar vântul se va potoli și va sufla ușor din sud-est, cu 5-10 m/s. Presiunea atmosferică va fi ridicată până la sfârșitul săptămânii. În nordul țării, ziua temperaturile vor indica – 2 + 1 grad în nordul R. Moldova, - 1 + 2 grade în centru și 0 + 3 la sud. Noaptea, acestea vor fi instabile și vor varia între – 4 și -8 grade Celsius.
Sinopticienii atenționează însă că prognoza meteorologică se poate schimba. Anterior, aceștia atenționau că la sfârșitul lunii ianuarie și începutul lunii februarie vremea se va schimba radical.
Restricțiile privind accesul în terminalul Aeroportului Internațional Chișinău, ANULATE din 23 noiiembrie
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"