Șanse tot mai mici ca Nicolae Eșanu și Vladimir Grosu să ajungă JUDECĂTORI la Curtea Constituțională: „Și asta este părerea MAJORITĂȚII în interiorul Blocului „ACUM””
Șansele ca secretarul de stat în Ministerul Justiției, Nicolae Eșanu, și ale fostului ministru al Justiției, Vladimir Grosu, de a ajunge judecători la Curtea Constituțională, deși au câștigat concursul organizat de Comisia juridică, numiri și imunități, sunt tot mai mici. Majoritatea deputaților Blocului „ACUM” ar fi împotriva acestor candidați, deoarece au activat în guvernările precedente.
Potrivit deputatului PPDA, Octavian Țîcu, socialiștii au înclinat balanța în favoare lor la concursurile pentru funcțiile de judecători la Curtea Constituțională și de director la CNA.
Citește și: DECIS // Parlamentul și-a desemnat cei doi candidaţi pentru funcţia de judecător al Curţii Constituţionale. E vorba de un fost MINISTRU şi un ex-viceministru
„Problema este că tocmai în Comisia juridică, care a luat deciziile centrale pe aceste concursuri, sunt patru reprezentanți ai PSRM. Sunt patru membri care au înclinat decisiv balanța în favoarea oamenilor care lor le convin. Deci a oamenilor care au făcut prozelitism politic în favoarea PD și care s-au regăsit în toate actele de guvernare. Uitați-vă la Grosu și la Eșanu, care se regăsesc în toate guvernările. A avut nevoie Voronin de serviciile lor, deci Grosu și Eșanu, a avut nevoie Filat, au avut nevoie Plahotniuc, Gaburici... Deci sunt oameni care, din punctul meu de vedere, asta a fost problema”, a sus acesta într-un interviu pentru Europa Liberă.
Citește și: SURSE // „ACUM” și PSRM și-au dorit alți câștigători ai concursului pentru funcția de judecător al CCM, dar din cauza unor „greșeli de calcul” au ieșit învingători Eșanu și Grosu. Cine erau favoriții „ACUM” și PSRM
În opinia lui Țîcu, candidaturile celor doi, probabil, nu vor fi sprijinite și se va miza pe alți candidați. „Și asta este părerea majorității în interiorul blocului. Sigur că au fost și sunt și alte păreri, dar din start s-a făcut o greșeală în privința criteriilor de admitere. Guvernul a avut anumite criterii de admitere, anumite criterii de integritate, pentru că acest cuvânt într-o asemenea măsură a fost pervertit atât de bloc, cât și de restul, încât integritate devine ca și renumita frază a lui Marian Lupu despre principii și valori. Deci, Guvernul a exclus anumiți candidați. La CSM nu s-au respectat aceste criterii de integritate, la Parlament ele de asemenea, nu au fost respectate. Dar problema a degenerat și în faptul că chiar în interiorul ministerelor au fost acceptați oameni ,care au făcut campanie electorală și au fost oameni apropiați PD. Și mă refer la aceste două numiri pe care eu le cunosc și sunt contestatar. Este vorba de Dorin Purice la Interne și de Elena Belei la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Deci, aici este o chestiune în care, aparent, am convenit asupra unor lucruri în privința cooptării anumitor oameni, care au fost în vechiul regim și a dublelor standarde care există în raport cu unii sau alți oameni”, crede Țîcu.
Anterior și liderul PPDA, Andrei Năstase, a declarat că „s-a făcut o nedreptate” atunci când fostul ministru al Justiției, Vladimir Grosu, și secretarul de stat al Ministerului Justiției, Nicolae Eșanu, au fost desemnați câștigătorii concursului organizat de Parlament pentru două funcții de judecători la Curtea Constituțională.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania