08:33:31 26.01.2025
Stiri

Șansă reală pentru ca naționala de fotbal să ajungă la CE-2016

Sport 22.02.2014 10:22 Vizualizări1441 Autor: Vitalie Hadei
Șansă reală pentru ca naționala de fotbal să ajungă la CE-2016

PRELIMINARII // Duminică, „tricolorii” își vor afla adversarii pe care îi vor întâlni în drumul spre Euro-2016, acolo unde vor ajunge 24 de echipe

Tragerea la sorţi pentru preliminariile Campionatului European din 2016, care va avea loc duminică, la Nisa, la ora 13.00, va fi prezentată de foştiifotbaliştiRuudGullitşiBixenteLizarazu. Naționala condusă de Ion Caras va avea patru adversari mai bine cotați, dar șansele de a ajunge în premieră la turneul final din Franța sunt mai mari ca niciodată. În primul rând, e vorba că la Euro-2016 vor fi prezente 24 de echipe, cu opt mai mult decât până acum, dar și pentru că „tricolorii” au demonstrat că au o echipă competitivă care se poate bate de la egal la egal cu forțele medii ale Europei.

Președintele FMF, Pavel Ciobanu, dar și selecționerul Ion Caras au declarat că nu au mari preferințe în materie de adversarii din preliminarii. „Noi suntem în urna a cincea la tragerea la sorți și din acest considerent vom avea patru adversari mai puternici. Va fi foarte greu de jucat împotriva echipelor din prima urnă, dar cu cele din urnele doi, trei și patru se poate de jucat. În sens că se poate întâmpla orice și ar trebui să abordăm fiecare meci din aceste preliminarii ca pe adevărate finale”, a declarat președintele FMF, Pavel Ciobanu.

Aceeași părere este împărtășită și de selecționer. „Nu pot să zic că-mi doresc o grupă mai accesibilă sau o grupă puternică. Indiferent de adversari, noi pornim cu șansa a cincea. Eu, de exemplu, mi-aș dori o grupă cu Spania, Portugalia sau Rusia. Nu am întâlnit niciodată aceste echipe în preliminarii și ar fi ceva nou pentru suporterii noștri. Aș fi vrut să jucăm și cu Franța, dar ei sunt calificați din oficiu”, a spus Ion Caras.

Primă fabuloasă pentru „tricolori”

Atât Caras, cât și Ciobanu vor să dea lovitura în aceste preliminarii, iar pentru ca fotbaliștii să fie motivați sută la sută, președintele FMF a promis că aceștia vor încasa în jur de trei milioane de euro dacă prind turneul final. „Eu declar public că jucătorii echipei naționale vor încasa nu mai puțin de 40% din banii primiți de FMF pentru o eventuală calificare. UEFA oferă pentru echipele calificate nu mai puțin de 7 000 000 de euro. Să dea Dumnezeu să ne calificăm, pentru că băieții nu vor rămâne supărați. Probabil că astfel jucătorii vor munci mai mult ca să se impună la echipele lor de club și vor veni foarte motivați și la echipa națională. De altfel, este important pentru noi ca jucătorii să aibă meciuri în picioare, pentru că altfel va fi foarte dificil să luptăm pentru acest obiectiv”, a spus președintele FMF în exclusivitate pentru Ziarul NAȚIONAL.

Echipa națională, mai puternică

Chiar dacă naționala a suferit trei înfrângeri în meciuri de verificare din Emiratele Arabe Unite, selecționata arată poate cel mai frumos fotbal din ultimul deceniu. „Mai avem de lucru pentru a avea rezultatele scontate, dar mergem în direcția bună”, recunoaște Caras.

Un plus esențial a fost adus de brazilianul naturalizat Luvannor, care în meciul amical cu Suedia a reușit să marcheze primul său gol în tricoul naționalei. Selecționata poate deveni și mai puternică în viitorul apropiat, deoarece sunt șanse mari ca să fie naturalizat un argentinian. Este vorba de mijlocașul lui ASC Poli Timișoara, Nicolas Gorobsov, care are și cetățenia Italiei, dar cel mai important, are origini basarabene. Informația a fost confirmată pentru Ziarul NAȚIONAL de către Pavel Ciobanu.Gorobsova declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că actualmente îl ajută cineva să-și facă actele R. Moldova și că vrea să facă cunoștință cu jucătorii naționalei. Gorobsov poate deveni, alături de Artur Ioniță, care recent a semnat un contract cu ocupanta locului șase în Seria A, Hellas Verona, creierul echipei. Un jucător de creație care lipsește de ceva ani echipei naționale.

Cine se califică la Euro-2016

Echipa naţională a R. Moldova va face parte din urna a cincea a preliminariilor Euro-2016. În urma tragerii la sorţi, cele 53 de echipe naţionale, printre care şi Gibraltar în premieră, vor fi împărţite în nouă grupe, opt de şaseşi una de cinci.

Primele cinci urne vor conţine câte nouă echipe, iar ultima va avea opt reprezentative.Cele opt reprezentative din urna a şasea vor fi trimise în grupele A-H, în timp ce Grupa I va avea cinci formaţii.Din considerente de televizare, Anglia, Germania, Italia, Spania şi Olanda vor trebui să facă parte din grupe de câte şase echipe.Chiar dacă este calificată din postura de ţară organizatoare, reprezentativa Franţei va fi repartizată în grupa de cinci echipe, astfel încât să dispute meciuri amicale contra formaţiilor care „stau” la fiecare etapă.

UEFA a stabilit că Spania nu va putea evolua în aceeaşi grupă cu Gibraltar, iar Armenia cu Azerbaidjan, din considerente politice.

Primele două echipe din fiecare grupă se vor califica la turneul final, la fel şiformaţia cel mai bine clasată pe locul trei, luând în considerare meciurile cu reprezentativele de pe locurile 1, 2, 4 şi 5 din grupele respective. Celelalte opt echipe de pe locul trei vor susţine meciuri de baraj în noiembrie 2015 pentru cele patru locuri rămase.

casetă

Urna 1:Spania, Germania, Olanda, Italia, Anglia, Portugalia, Grecia, Rusia, Bosnia-Herţegovina

Urna 2:Ucraina, Croaţia, Suedia, Danemarca, Elveţia, Belgia, Cehia, Ungaria, Irlanda

Urna 3:Serbia, Turcia, Slovenia, Israel, Norvegia, Slovacia, România, Austria, Polonia

Urna 4:Muntenegru, Armenia, Scoţia, Finlanda, Letonia, Ţara Galilor, Bulgaria, Estonia, Belarus

Urna 5:Islanda, Irlanda de Nord, Albania, Lituania, R. Moldova, Macedonia, Azerbaidjan, Georgia, Cipru

Urna 6:Luxemburg, Kazahstan, Liechtenstein, Insulele Feroe, Malta, Andorra, San Marino, Gibraltar.

Pe 5 martie, naționala noastră va întâlni într-un amical Andorra. Meciul va avea loc în deplasare și va începe la ora 20.00.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md