08:37:12 22.11.2024
Stiri

Sandunosvky banya, SPECTACULOASA baie publică a Moscovei

Știri 12.10.2018 19:05 Vizualizări2366 Autor: Ziarul National


Sandunosvky banya, SPECTACULOASA baie publică a Moscovei sursa: historia.ro

Cu un decor imperial, cea mai veche baie publică încă funcţională o puteţi găsi în Moscova. Sandunosvky banya sau simplu Sanduny este una dintre principalele atracţii turistice din capitala Rusiei. Denumită mai modern spa, Sanduny este un amestec de tradiţie rusească şi interior de muzeu, a cărei istorie are la bază o poveste de dragoste.

Totul a început în secolul al XVIII-lea. Rusia luase calea modernismului, sub conducerea Ecaterinei cea Mare. Povestea spune că unul dintre cei mai cunoscuţi actori de la Teatrul imperial, Sila Sandunov, s-a îndrăgostit de o colegă actriţă, Elisabeta Uranova – protejata împărătesei. Din păcate, legătura lor amoroasă a fost afectată de gelozia Marelui Cancelar, prinţul Alexander Bezborodko, care era la rândul său îndrăgostit de actriţă. Problema amoroasă a ajuns, se pare, la urechile Ecaterinei, care i-a găsit rezolvarea: a binecuvântat mariajul celor doi actori şi ca dar de nuntă i-a oferit Elisabetei un colier de diamante.

Proaspăt-căsătoriţii s-au mutat de la Sankt Petersburg la Moscova, unde întreprinzătorul Sila a decis să investească banii amândurora în ridicarea unei băi publice – o mişcare înţeleaptă, având în vedere că incendiul puternic din 1737 distrusese mai toate băile din oraş.

Baia Sanduny a avut inaugurarea în 1808, primindu-şi oaspeţii într-un decor elegant, cu mobilă aleasă. Sila a fost primul antreprenor din domeniu care a introdus camerele separate pentru bărbaţi şi femei – până atunci exista o cameră comună.

La începutul secolului al XIX-lea, noii proprietari, milionarii Vera Firsanova şi soţul ei A.N. Gonetsky, au decis să transforme simpla banya într-un palat al băilor publice. Gonetsky a petrecut ani buni călătorind în toată lumea şi studiind tradiţiile băilor publice – de la arhitectură la tehnologie. La întoarcerea sa în Moscova l-a luat cu el pe celebrul arhitect vienez Boris Freidenberg, care l-a ajutat să implementeze măreţul proiect.

Noua banya a fost terminată în 1896 – o adevărată bijuterie. Decorul era de vis: elemente de baroc, rococco, gotic, clasicism. Iar în privinţa tehnologiei, totul era pus la punct, fiind folosit de această dată curentul electric. În ceea ce priveşte aprovizionarea cu apă, Gonetsky a construit un apeduct şi a instalat numeroase filtre de apă. De asemenea, noul Sanduny oferea servicii atât celor bogaţi cât şi celor mai puţin înstăriţi.

Sandunovsky banya a supravieţuit celor două războaie mondiale, unei mari revoluţii şi schimbării a mai multor guverne, fiind astăzi inclusă în patrimoniul naţional al Rusiei.

Sursa: historia.ro


Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

11.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Remanierile necesare...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md