17:52:56 29.04.2025
Stiri

Sandra Bullock spune adio Hollywood-ului pentru câțiva ani. Iată motivul

Actualitate 17.03.2022 07:24 Vizualizări3227
Sandra Bullock spune adio Hollywood-ului pentru câțiva ani. Iată motivul

Sandra Bullock este gata să facă un pas înapoi de pe marele ecran: „O să îmi iau ceva timp liber pentru a fi mamă”, a mărturisit actrița americană, potrivit Fox News, notează Yahoo Entertainment.

Starul câștigător al unui premiu Oscar a dezvăluit la Festivalul de Film SXSW că va lăsa cariera pe locul doi, pentru a petrece mai mult timp cu cei doi copii ai săi, Louis (12 ani) și Laila (10 ani).

Vedeta în vârstă de 57 de ani a adăugat că atunci când copiii vor fi mai mari și va reveni pe platourile de filmare i-ar plăcea să lucreze la proiecte de film în comunitățile hispanică și chicano.

„Îmi plac poveștile care arată imperfecțiunea iubirii în cadrul familiilor, comunităților”. „Mi-ar plăcea să continui să fac asta când vor crește copiii. Voi reveni. Nu știu când. Probabil când ei vor fi adolescenți de 16 sau 17 ani”.

Bullock a vorbit deschis despre experiența ei ca femeie albă cu doi copii de culoare, în timpul unei apariții la Red Table Talk, în 2021, când Jada Pinkett Smith a întrebat-o dacă a primit vreodată critici pentru că i-a adoptat. Răspunsul ei a fost afirmativ: „Da, multe. Dar ghici ce? Nu e problema mea”.

În 2018, la „Today”, Sandra a explicat că a simțit că cei doi copii pe care i-a adoptat în 2010 și 2015 i-au fost predestinați. În 2005, după ce uraganul Katrina a lovit, „știam. De exemplu, ceva mi-a spus că fiul meu este acolo, în New Orleans. A fost ciudat. A fost foarte, foarte ciudat”.

„'Oh, iată-mă', mi-am zis în sine când l-am văzut. Ca și cum ar fi fost mereu acolo. Se potrivea fix în curba brațului meu. S-a uitat în ochii mei și... era înțelepciune în privirea lui. Copilul meu a fost înțelept”, a explicat ea. „Cel mai frumos lucru care mi s-a spus în mod constant a fost: 'Copilul te va găsi'.”

Cât despre o posibilă căsătorie cu partenerul său, fotograful Bryan Randall, pe care l-a numit „dragostea vieții mele”, Sandra a dezvăluit la Red Table Talk: „Am trecut printr-un divorț... Avem doi copii frumoși – trei copii, cu fiica lui mai mare. Este cel mai bun lucru care ni s-a întâmplat. Nu am nevoie de o hârtie pentru a fi un partener devotat sau o mamă devotată”, scrie filmnow.ro.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte