Salcie energetică la şcoala profesională din Orhei
Un hectar de salcie energetică urmează să fie plantat pe terenul şcolii profesionale din orașul Orhei. Plantaţia va fi întreţinută de elevii şcolii. Ajunsă la maturitate, salcia energetică va servi drept combustibil pentru încălzirea spaţiilor cantinei şcolii din Orhei. Investiţiile sunt acoperite din fondurile europene ale Proiectului Energie şi Biomasă.
Precizăm că trei şcoli profesionale din R. Moldova au lansat începând cu anul de studii 2015-2016 noi cursuri educaţionale dedicate sectorului energiei din biomasă, răspunzând astfel cererii de noi profesionişti solicitaţi în sectorul energetic. Elevii de la şcoala profesională orașul Orhei şi din satul Cuhureştii de Sus, raionul Floreşti, studiază, în premieră, specialitatea „Plantele energetice – sursă de energie regenerabilă” pentru meseria Silvicultor, pe teritoriul acestor şcoli urmând a fi plantate în total patru hectare de salcie şi salcâm energetic. Astfel, elevii vor îmbina cunoştinţele teoretice cu cele practice.
Salcia energetică este supranumită salcia rapid crescătoare, deoarece creşte câte trei centimetri pe zi, în 2-3 ani ajungând la o înălţime a lăstarilor de 6-7 metri. Din tulpinile acesteia se produce biocombustibil (brichete, pelete) ce are o putere calorică aproape egală cu cea a cărbunelui. Salcia energetică este rezistentă la varii condiţii climaterice, creşte pe terenuri mlăştinoase, pe sol nisipos şi pe terenuri cu bonitate redusă. Este folosită cu succes în industria energiei regenerabile, dar şi în cea farmaceutică, ea conţinând salicilină utilizată la producerea aspirinei.
Salcia energetică a cucerit cu pași rapizi țările europene, în Suedia, țara cea mai avansată din punctul de vedere al utilizării energiei verzi, suprafețele depășind 50 de mii de hectare, iar subvențiile alocate pentru plantare ajung și până la 50% din cheltuieli.
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2