Stiri
Personalul medical de la Agenția de Transplant și Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale ar putea primi de la 1 ianuarie 2014 un salariu mai mare cu 70 la sută decât cel pe care îl primesc acum.
Asta pevede un proiect de hotărâre înaintat Guvernului de către Ministerul Sănătății.
Autorii susțin că adoptarea proiectului va soluţiona problema angajării unui personal calificat.
Acum, la Agenția de Transplant sunt angajate 15 persoane. Salariul unui medic ajunge la circa 2 500 de lei, iar a unei asistente medicale – la circa două mii de lei.
O situație critică se atestă și la Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale. Numai în anul 2012 din instituție au demisionat 34 de angajați, iar în 2013 – 14 lucrători.
Plecările au fost stopate abia după ce, prin votul unanim al Comisiei pentru tarifare și salarizare din cadrul Agenției Medicamentului, s-a decis de a aloca sporuri la salariu pentru înaltă eficienţă în muncă, intensitatea muncii, precum şi pentru executarea unor lucrări de importanţă deosebită sau de urgenţă. Chiar dacă în urma acestor sporuri salariale, medicii de la AM ajungeau să ridice salarii de peste opt mii de lei, farmaciștii, chimiștii și inginerii - de peste șase mii de lei, iar personalul medical cu studii medii – de circa cinci mii de lei, aceștia susțin că ar prefera înlocuirea sporurilor salariale cu un salariu de bază mai mare.
Potrivit Ministerului Sănătății, cheltuielile necesare pentru majorările propuse sunt incluse în proiectul bugetului preconizat ramurii ocrotirii sănătăţii pentru anii 2014-2016.
Galina Munteanu
Salarii mai mari pentru angajații Agenției de Transplant și Agenției Medicamentului
Social
28.08.2013
15:38
2399

Prietenii tăi merită să știe ASTA!
Stiri relevante
19.12.2016
14:30
2118
CE profesii au NOII parlamentari. VEZI câți sunt casnici, șomeri sau pensionari
18.01.2016
13:25
2738
Autoritățile municipale vor SCHIMBA 187 de directori de școli și grădinițe
29.07.2014
13:28
4919
Directorii de spitale, cu „Mercedes”-uri și locuințe scumpe, onorarii și datorii de milioane
12.08.2013
11:25
7954
Fără casă și masă; VEZI cum trăiesc „pe hârtie” vameșii moldoveni
22.07.2013
12:52
2941
„Bugetarul” cu salariul de peste un milion de lei
18.04.2025
13:57
487
METEO // Vreme frumoasă de Paște, în R. Moldova: Maxime generoase și weekend fără precipitații
18.04.2025
13:43
467
Vacanța de Paști începe pentru elevii din R. Moldova: Când revin la lecții
18.04.2025
11:09
1040
RISE // DOCUMENTE: Bisericile din R. Moldova, în slujba Moscovei
18.04.2025
10:04
739
Anunțul Aeroportului Internațional Chișinău, de sărbători: Trafic sporit și îndemn pentru pasageri să ajungă la timp în aerogară
18.04.2025
14:57
488
VIDEO // Focul Haric de la Ierusalim, transformat într-un instrument de MANIPULARE de către admiratorul lui STALIN, episcopul Marchel și fugarul condamnat Ilan Șor

Top stiri
18.04.2025
23:29
248
Trump amenință cu retragerea SUA din negocierile de pace pentru Ucraina fără progrese rapide
18.04.2025
22:43
322
Dezastru ecologic pe litoralul rusesc: mareea neagră continuă să afecteze turismul la Marea Neagră după naufragiul petrolierelor rusești
18.04.2025
21:50
396
Propunere de pace controversată: SUA sugerează relaxarea sancțiunilor pentru un acord cu Rusia, dar refuză aderarea Ucrainei la NATO
18.04.2025
20:09
405
Halterofilul Marin Robu a cucerit trei MEDALII pentru R. Moldova la Campionatul European de Haltere. Atletul nostru s-a descătușat, după ce anul trecut a fost ,,furat" de bronzul olimpic
18.04.2025
19:46
431
Vicepreședintele american optimist în Italia cu privire la încetarea războiului din Ucraina, în timp ce Washingtonul transmite semnale mixte
18.04.2025
17:06
598
Maia Sandu, întâlniri cu cei doi mitropoliți, în ajunul Paștelui: „În aceste zile de sărbătoare, să ne rugăm cu toții pentru pace, înțelepciune și puterea de a rămâne solidari”
18.04.2025
16:44
771
Kremlinul confirmă: ordinul lui Putin privind loviturile asupra infrastructurii energetice ucrainene nu mai este valabil
18.04.2025
15:02
520
APEDUCT MAGISTRAL // Locuitorii din satele Sociteni, Dănceni, Suruceni, Nimoreni și Malcoci, raionul Ialoveni, vor avea acces la apă potabilă din Nistru: Investiții de 31 de milioane de lei
18.04.2025
13:57
482
METEO // Vreme frumoasă de Paște, în R. Moldova: Maxime generoase și weekend fără precipitații
18.04.2025
13:51
525
Fostul negociator-șef al Sloveniei pentru aderarea la UE, schimb de experiență cu oficiali din R. Moldova
18.04.2025
13:43
463
Vacanța de Paști începe pentru elevii din R. Moldova: Când revin la lecții
18.04.2025
11:40
941
Washingtonul ar putea renunța la medierea între Rusia și Ucraina: Trump își regândește prioritățile globale
18.04.2025
11:11
1242
Chișinăul este foarte aproape să elimine ULTIMA vulnerabilitate față de Federația Rusă
18.04.2025
11:09
1033
RISE // DOCUMENTE: Bisericile din R. Moldova, în slujba Moscovei
18.04.2025
10:38
527
Motorina comercializată la pompă s-a IEFTINIT cu 3.31 lei/litru în ultima perioadă și a ajuns la prețul din 2022 – perioada anterioară declanșării războiului din Ucraina și crizei energetice
18.04.2025
10:34
686
Maia Sandu insistă pe finalizarea negocierilor de aderare la UE până în 2027, avertizând asupra influențelor externe la alegerile din septembrie
18.04.2025
10:04
732
Anunțul Aeroportului Internațional Chișinău, de sărbători: Trafic sporit și îndemn pentru pasageri să ajungă la timp în aerogară
18.04.2025
08:39
643
Ucraina și SUA au semnat un proiect de acord privind mineralele
18.04.2025
06:17
847
Kremlinul atenționează asupra impactului posibil al unui război comercial global asupra economiei Rusiei, în ciuda evitării de noile tarife americane
18.04.2025
03:51
924
Summit la Paris: Discuții de înalt nivel pentru pacea în Ucraina, în timp ce Trump exprimă rezerve față de Zelenski
18.04.2025
03:18
728
Rubio reafirmă dorința de pace a SUA într-o convorbire cu Lavrov la Paris
18.04.2025
00:56
1061
Moscova avertizează: Atacurile cu rachete Taurus vor implica Germania direct în conflictul din Ucraina
17.04.2025
21:07
856
R. Moldova se alătură Convenției de la Haga pentru obținerea probelor în procese internaționale
17.04.2025
19:10
840
Opoziția pierde lupta împotriva ministrului infrastructurii: Moțiunea a fost respinsă de Parlament
17.04.2025
17:23
1013
Cămin al Universității din Cahul, renovat cu sprijinul Guvernului României: Investiții de 62 de milioane de lei

Actualitate
Parteneri
Descoperă
Știri

Punct de vedere NAȚIONAL
Sondaj
Prietenii noștri