Să înțelegem pe cifre lupta de supraviețuire a Ucrainei: Rusia confirmă că are pe front un număr egal de militari cu cel al întregii Armate ucrainene
Aproape 700 de mii de militari ruși participă la războiul împotriva Ucrainei, după cum a declarat președintele rus Vladimir Putin în timpul unei întâlniri cu participanții la programul „Timpul Eroilor” din ediția de vineri, 14 iunie, transmite defenseromania.ro.
„Iată, la programul Timpul Eroilor sunt 80 de persoane. Dar avem aproape 700 de mii în zona operației militare speciale”, a precizat Putin.
În decembrie, Vladimir Putin a declarat că în zona “operației militare speciale” erau 617 mii de militari. În aprilie, Ministerul rus al Apărării a raportat că, de la începutul anului, peste 100 de mii de persoane au intrat în serviciul contractual.
De cealaltă parte, președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a declarat în ianuarie că dimensiunea armatei ucrainene este de 880 de mii de persoane, în timp ce cu o lună mai devreme precizase că aproximativ 600 de mii de persoane luptă în Forțele Armate ale Ucrainei.
În decembrie, puterea Forțelor Armate Ruse a crescut la 2.209.130 de persoane, dintre care 1.320.000 de militari (anterior erau 2.039.758 de persoane, incluzând 1.150.628 de militari).
Ministerul Apărării a remarcat că numărul forțelor armate a fost crescut cu 170 de mii de persoane. „Creșterea numărului de personal militar în Forțele Armate ale Federației Ruse este implementată în etape pe baza cetățenilor care își exprimă dorința de a presta serviciul militar în baza unui contract”, a comunicat departamentul rus.
Reamintim însă că, în iunie anul trecut, Putin a semnat o lege care permite introducerea în serviciul contractual sau mobilizarea cetățenilor cu antecedente penale, pe durata aplicării legii marțiale. Potrivit oficialilor ruși nu sunt acceptate în serviciul contractual persoanele care au comis infracțiuni grave sau deosebit de grave (inclusiv terorism și trădare).
Numărul militarilor ruși care și-au pierdut viața pe frontul din Ucraina este greu stabilit cu exactitate și variază între cel maxim, vehiculat de Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei, de peste 500.000 de persoane, și cel minim, de 50.000, obținut de organizația neguvernamentală Mediazone și de filiala ucraineană a BBC din valorificare informațiilor provenite de la cimitirele ruse și din datele din rapoarte oficiale, ziare și rețele sociale.
Chiar dacă diferențele sunt foarte mari între cele două valori vehiculate, un lucru este comun acestora, și anume faptul că pierderile înregistrate de forțele ruse în anul doi de război sunt cu 25% la mai mari decât în primul an. Acest lucru, oarecum nefiresc pentru un conflict destul de static în ansamblul său, este determinat în principal de aducerea în anul doi de luptă a trupelor mobilizate sau încorporate insuficient de pregătite și de forțarea ocupării unor localități strategice fără a se ține cont de riscurile la care sunt supuși militarii ruși în aceste ofensive numite de ucraineni adevărate “mașini de tocat carne”.
Telefonul te SPIONEAZĂ în secret: cele TREI setări ascunse pe care trebuie să le dezactivezi de urgență pentru a-ți proteja confidențialitatea
Patru morţi și peste 200 de răniți, după ce o mașină a intrat în mulțime la un târg de Crăciun din Germania: Autoritățile R. Moldova încearcă sa afle dacă printre victime sunt și cetățeni moldoveni
Aura Șova, primele declarații, după ce a câștigat sezonul 12 Vocea României. Ce va face cu premiul cel mare: „Mie nu îmi lipsește nimic. Am un acoperiș deasupra capului, am ce să mănânc”