S-a SCUMPIT PÂINEA. Cetățenii vor plăti mai mult pentru două dintre cele mai populare tipuri de pâine
Preţul a două dintre cele mai populare tipuri de pâine de secară, produse de compania „Franzeluţa”, a crescut, începând de astăzi.
Astfel, pâinea „Dacia”, care costă până ieri 6 lei şi 25 de bani, poate fi cumpărată acum cu 35 de bani mai mult. Pâinea „Borodinski” a crescut până la 7 lei şi 80 de bani, cu 25 de bani mai mult de cât costa anterior.
Directorul combinatului, Boris Andros, a declarat pentru Publika TV că această scumpire este cauzată de majorarea preţului făinii de secară, care este importată din Belarus.
De asemenea, Andros a spus că preţurile sunt valabile doar pentru punctele de comercializare oficiale ale „Franzeluţa”, iar în celelalte magazine, preţul ar putea fi şi mai mare.
Combinatul produce peste 5 tone de „Borodisnki” şi „Dacia” pe zi, în timp ce volumul zilnic total de producţie ajunge la 100 de tone de pâine.
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2
VIDEO // Marcel Ciolacu anunță construcția unei linii de cale ferată cu ecartament european între Iași și Chișinău: Ar fi începutul modernizării infrastructurii feroviare din R. Moldova