S.A. „Energocom” continuă să facă REZERVE de gaze naturale pentru sezonul rece, fără a mai procura din Rusia. În perioada iunie-iulie, au fost procurate circa 300 de MILIOANE de metri cubi de gaze naturale. Care a fost PREȚUL plătit
S.A. „Energocom” a desfășurat mai multe licitații în perioada iunie-iulie curent, în cadrul cărora au fost procurate, din surse financiare proprii, circa 300 de milioane de metri cubi de gaze naturale. O parte din acestea sunt destinate pentru consum curent, iar cealaltă parte a fost stocată în depozite subterane din România și Ucraina, urmând a fi utilizate în sezonul rece 2023 - 2024.
„Energocom” a plătit pentru cele 300 de milioane de metri cubi peste 116,54 de milioane de euro. Astfel, prețul mediu ponderat a fost de 34,45 EUR/MWh. La acesta se adaugă costurile de logistică în mărime de circa 8,92 de milioane de euro (aproximativ 2,64 EUR/MWh), care presupun cheltuieli de transport al gazelor naturale și costuri de înmagazinare, precizează „Energocom”.
În cele din urmă, costul mediu ponderat al achizițiilor, transportării și înmagazinării gazelor naturale a constituit circa 37,09 EUR/MWh sau 424,91 USD/1000 m3.
„Energocom” refuză în continuare să dea numele agenților economic care au câștigat licitațiile, deoarece „clauzele contractuale” nu permit acest lucru. Totuși, S.A. „Energocom” informează că toate tranzacțiile menționate mai sus au fost încheiate cu companii din Grecia, Ungaria, Polonia, România și Elveția.
Copii după manuscrisele lui Mihai Eminescu, expuse în Parlamentul de la Chișinău
Explozia de pe Albișoara: Inspectorii de patrulare au demarat verificarea tuturor vehiculelor care se alimentează cu gaze
OPORTUNITATE pentru funcționarii publici din R. Moldova: Instruiri și vizite de studiu pentru a prelua experiența statelor europene pentru transformarea serviciului public din Republica Moldova