Rusia RENUNȚĂ la regiunea transnistreană?


Rusia ar putea renunța la regiunea transnistreană în schimbul recunoașterii independenței Crimeii.
Nezavisimaia Gazeta notează că Moscova a refuzat pentru prima dată să-i ofere sprijin financiar așa-zisei „republici moldovenești nistrene”.
Autoritățile de la Tiraspol așteaptă o sută de milioane de dolari din partea Rusiei pentru plata pensiilor și a altor obligații sociale, însă, potrivit unor surse din așa-zisul consiliu suprem al regiunii transnistrene, Guvernul rus a refuzat solicitarea separatiștilor.
Moscova ar fi nemulțumită de cursele charter pe care le-a avut liderul de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk. Un alt motiv pentru refuz ar fi situația economică dificilă a Rusiei, scrie infoprut.ro
În prezent, separatiștii de la Tiraspol se află în imposibilitatea efectuării plăților de pensii și salarii la zi.











































































