Rusia extinde vârsta maximă de mobilizare militară cu cel puțin 5 ani
Parlamentul Rusiei a extins marţi cu cel puţin cinci ani vârsta maximă la care bărbaţii pot fi mobilizaţi pentru a sluji în armată. Totodată, a fost extinsă și limita în cazul ofiţerilor de rang înalt, până la vârsta de 70 de ani, relatează Reuters și Digi24.
În septembrie anul trecut, Rusia a anunţat prima mobilizare de după al Doilea Război Mondial, chemând la arme peste 300 000 de foşti soldaţi, pentru a-și putea continua războiul din Ucraina, o campanie militară care a fost mult mai lungă şi mai de uzură decât se aşteptase Moscova şi care nu dă niciun semn că se termină.
Rusia deja a crescut limita superioară de vârstă pentru bărbaţii chemaţi la serviciul militar obligatoriu de la 27 de ani la 30 de ani şi a făcut mult mai dificil pentru tineri să evite mobilizarea.
Legea adoptată marţi le permite bărbaţilor care şi-au terminat serviciul militar obligatoriu fără niciun alt angajament să fie mobilizaţi până la vârsta de 40, 50 sau 55 de ani, în funcţie de categoria lor, a anunţat Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului) pe site-ul său.
În toate cazurile, limita de vârstă a fost mărită cu cinci ani.
Rusia menţine de asemenea o „rezervă mobilizată” de bărbaţi care s-au înscris să primească pregătire militară periodică şi o bursă după încetarea serviciului lor obligatoriu sau profesional. Noua lege permite ca cei din această rezervă cu rangurile cele mai înalte pot fi acum rechemaţi în serviciu până la vârsta de 70 de ani în loc de 65, alte ranguri de ofiţeri superiori pot fi rechemați până la 65, subofiţerii până la 60 de ani, iar toţi ceilalţi până la vârsta de 55 de ani, în loc de 45.
Ministrul Apărării, Serghei Şoigu, a declarat că intenţionează să crească numărul de bază al personalului de luptă în serviciu - soldaţi profesionişti şi recruţi cu contract - la 1,5 milioane de la 1,15 milioane.
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski