Rusia expulzează 150 de diplomați occidentali. Vești bune despre starea Yuliei Skripal
Rusia a anunţat, în urmă cu puţin timp, că va expulza 150 de diplomaţi occidentali, inclusiv 60 de americani şi că va închide consultatul SUA din Sankt Petersburg. Decizia a fost anunțată de ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.
Este răspunsul Moscovei la valul de expulzări anunţate de Occident, ca urmare a otrăvirii unui fost spion rus şi a fiicei lui, în Marea Britanie.
Între timp, astăzi a venit prima veste bună din partea medicilor care-i tratează pe Serghei şi Yulia Skripal, victimele atacului cu neurotoxină: fiica fostului spion rus nu mai e în stare critică.
Disputa diplomatică provocată de acest caz a devenit, între timp, şi mai complicată. Rusia nu doar că susţine că e nevinovată, dar merge şi mai departe şi le cere britanicilor să-i ajute să afle cine e de vină.
Concret, Moscova a deschis propria anchetă în cazul Skripal. Asta pentru că fiica spionului încă e cetăţean rus. Poliţia rusă vrea ca britanicii să îi pună la dispoziţie probele din dosar.
Cea mai nouă dezvăluire venită de la anchetatorii britanici e că cea mai mare concentraţie din neurotoxina folosită în atac a fost găsită pe uşa locuinţei fostului spion rus.
Sursa: digi24.ro
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”