Rusia este în AGONIE, după ce Ursula von der Leyen a anunțat suplimentarea fondurilor pentru Ucraina
Uniunea Europeană „şi-a pierdut minţile" şi se îndreaptă spre ruină prin alocarea de fonduri suplimentare pentru ajutorul militar destinat Ucrainei, a declarat vineri Ministerul rus de Externe, citat de Reuters.
Germania urmează să aprobe un ajutor militar suplimentar de aproape 400 de milioane de euro pentru Ucraina pentru a face faţă războiului declanşat de Rusia, conform unei scrisori a Ministerului de Finanţe german consultată de Reuters.
Aceste fonduri se adaugă celor aproximativ 8 miliarde de euro prevăzute în bugetul german pe 2024 pentru Ucraina.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat joi că 160 de milioane de euro din activele ruseşti îngheţate vor fi direcţionate pentru a satisface nevoile umanitare urgente ale Ucrainei pentru această iarnă.
Prin bombardamentele sale, Rusia a scos din funcţiune o capacitate de producţie de aproximativ 9 gigawaţi (GW) din infrastructura energetică a Ucrainei, despre care Von der Leyen a spus că este "echivalentul energetic al celor trei state baltice".
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a reiterat vineri viziunea Moscovei conform căreia UE şi-a pierdut autonomia şi este aservită obiectivelor Washingtonului, afirmând că Bruxellesul îşi pierde orice autoritate în acest proces.
„Uniunea Europeană şi-a pierdut minţile şi şi-a paralizat voinţa continuând să urmeze o cale de confruntare, sinucigaşă, evident, pentru UE", a declarat Zaharova. „Este o cale de escaladare a tensiunilor cu Rusia", a mai spus ea.
Activele ruseşti din ţările membre G7 (SUA, Canada, Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia şi Japonia) se ridică la aproximativ 300 de miliarde de dolari, din care cea mai parte este deţinută în Europa de către depozitarul de valori mobiliare Euroclear din Belgia.
Consiliul Europei, îngrijorat de un amestec al Rusiei în viitoarele alegeri din Republica Moldova
Călătorii gratuite în transportul public sau concediu parțial plătit pentru îngrijirea copilului: Mai multe garanții sociale pentru militarii din R. Moldova, votate în prima lectură de către Parlament
Primari din R. Moldova, România și Ucraina, reuniți la Forumul Orașelor Înfrățite, desfășurat la Iași: Oportunități de finanțare nerambursabilă