Rubio apreciază propunerea ucraineană de armistițiu parțial și așteaptă soluționarea suspendării ajutorului american în negocierile de marți


Secretarul de Stat american, Marco Rubio, a declarat luni că o propunere ucraineană de armistițiu parțial în Războiul din Ucraina pare promițătoare.
"Nu spun că doar asta va fi de ajuns, dar este genul de concesie necesară pentru a pune capăt conflictului", a afirmat el în fața jurnaliștilor, înainte de a ajunge la Jeddah, în Arabia Saudită, unde vor avea loc marți negocieri cu reprezentanți ucraineni.
Secretarul de Stat și-a exprimat, de asemenea, speranța că suspendarea ajutorului militar american acordat Kievului va fi soluționată în cadrul acestor discuții.
"Cred că noțiunea suspendării ajutorului, în mod general, este o problemă pe care sperăm să o putem soluționa. Evident, ceea ce se va întâmpla mâine (marți) va fi hotărâtor în această privință", a anunțat șeful diplomației americane.









































































