România și Republica Moldova în fața provocărilor de securitate: lecție publică cu Cristian Diaconescu la USM

„România şi Republica Moldova în noul context de securitate” a fost subiectul unei lecții publice desfășurate la Universitatea de Stat din Moldova, susținută de Cristian Diaconescu, șeful Cancelariei Președintelui interimar al României și consilier prezidențial pentru Apărare și Securitate Națională. În cadrul întâlnirii, oficialul român a discutat cu studenții și cadrele didactice despre aspectele de securitate ale celor două state, cooperarea cu Uniunea Europeană și importanța participării tinerilor în viața politică. Aceasta a fost a doua sa vizită la USM, iar discuțiile s-au concentrat pe contextul geopolitic actual și provocările din domeniul Apărării și Securității Naționale.
CRISTIAN DIACONESCU, consilier prezidențial pentru Apărare și Siguranță Națională, România, a subliniat: „Proximitatea estică pentru noi toți, în acest moment, este una dintre cele mai complicate după cel de-al Doilea Război Mondial. Nu este o noutate. Aceste atitudini și decizii pe care trebuie să le luăm în perioada următoare includ păstrarea dialogului euro-atlantic și o amprentă europeană mai semnificativă, mai ales în domeniul apărării și securității naționale. Se impune cooperarea regională, în mod special privind zona strategică a Mării Negre și Gurile Dunării.”
În ceea ce privește conflictul militar declanșat de Rusia în Ucraina, oficialul român a menționat că discuțiile pentru pace sunt încă la început. Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, România, a declarat: „Este într-adevăr o perioadă foarte complicată. Vor urma evaluări. Dezbaterile cu privire la pacea în Ucraina încep astăzi în Consiliul European. Orice contact bilateral sau multilateral este benefic. Vom vedea în etapele următoare cum se va dezvolta un proiect de pace care să fie funcțional și să asigure garanțiile necesare pentru continuitatea încetării crizei.”
Lecția publică susținută de Cristian Diaconescu face parte dintr-o serie de întâlniri între studenții de la USM și personalități din diverse domenii, atât din țară, cât și din străinătate. Recent, printre invitați s-au numărat Excelența Sa Fern Horine, Ambasadoarea Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, și Ambasadorul României, Excelența Sa Cristian-Leon Țurcanu. Conferința a fost organizată pe Platforma „Conferințele FRIȘPA” a Universității de Stat din Moldova.









































































