09:13:09 23.01.2025
Stiri

FOTO // România-Ungaria, un meci marcat de VIOLENȚE

Sport 11.10.2014 21:28 Vizualizări2629 Autor: Ziarul National
FOTO // România-Ungaria, un meci marcat de VIOLENȚE

Reprezentativa României a încheiat la egalitate, scor 1-1 (1-0), meciul susţinut, sâmbătă, pe Arena Naţională, în compania selecţionatei similare a Ungariei, în etapa a doua grupei F din preliminariile Euro-2016. Meciul a fost însă marcat de mai multe incidente violente în tribune.

Golurile partidei au fost marcate de Rusescu în minutul 44, respectiv Dzsudzsak în minutul 82.

1-0: Sânmărtean a trimis o pasă de 25 de metri spre Raţ peste fundaşul József Varga, fundaşul român a preluat, după care a centrat pe jos, Chipciu aflat la prima bară a lăsat mingea să treacă, iar Rusescu, venit din linia a doua, a reluat din direct de la zece metri în poarta lui Gabor Kiraly. Aceasta a fost prima reuşită pentru Raul Rusescu în tricoul echipei naţionale, el aflându-se la cea de-a şasea prezenţă pentru prima reprezentativă.

1-1: Dzsudzsak a transformat o lovitură liberă de la 24 de metri în stânga lui Tătăruşanu.

După reuşita lui Rusescu din prima repriză, partida a fost reluată cu o întârziere de câteva secunde din cauza zecilor de petarde aruncate de fanii de la Peluza Sud.

Atât Ungaria, în prima repriză, cât şi România, în cea de-a doua, au avut câte un gol anulat, de fiecare dată pentru ofsaid.

Pe parcusul partidei au avut loc o serie de incidente violente în tribune, momente în care suporteri au fost bătuţi. În spatele porţii lui Tătăruşanu, reprezentanţii firmei de securitate angajate de FRF a agresat de-a valma femei, bărbaţi şi chiar copii, laolată cu fanii turbulenţi, scrie Prosport.










foto: prosport.ro


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md