România a DONAT R. Moldova peste un milion de pastile de iodură de potasiu! Ministerul Sănătății de la Chișinău: „În prezent NU există pericol radiologic”
România a donat R. Moldova peste un milion de pastile de iodură de potasiu, în urma discuțiilor purtate de Ala Nemerenco, ministra Sănătății de la Chișinău, și Alexandru Rafila, omologul său de la București.
Potrivit Ministerului Sănătății, comprimatele sunt repartizate de Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) centrelor de sănătate publică de pe întreg teritoriul republicii, care le vor distribui centrelor de sănătate din teritoriu, la indicația Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova.
ANSP a elaborat o instrucțiune cu privire la administrarea medicamentului.
„Vă comunicăm faptul că în prezent nu există pericol radiologic. Îndemnăm populația la calm”, se arată în mesajul Ministerului Sănătății.
Temerile legate de un eventual accident nuclear au reapărut în regiune, după ce forțele ruse au bombardat luni centrala nucleară de la Zaporojie, din Ucraina. Potrivit autorităților ucrainene, în atacul de duminică au fost loviți trei senzori de radiații.
Potrivit responsabililor din domeniul sănătății, pastilele de iodură de potasiu trebuie luate doar de cei cu vârste sub 40 de ani, în cazul unui accident nuclear, în termen de 24 de ore de la producerea acestuia.
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei