Rezultatele operațiunii „Arsenal”: Mii de arme verificate și sute de procese-verbale încheiate în întreaga țară


În perioada 10-21 martie 2025, polițiștii din întreaga țară au desfășurat activități de verificare a regimului armelor și munițiilor destinate civililor.
Ca urmare a acestor acțiuni, au fost supuși controalelor 9 733 de posesori de arme, fiind încheiate 579 de procese-verbale pentru diferite încălcări ce țin de deținerea, portul și folosirea armelor.
Totodată, au fost ridicate 154 de arme și 440 de muniții pentru diverse încălcări; 17 arme și 7 muniții au fost ridicate după ce s-a constatat decesul deținătorilor acestora; 117 arme și 18 muniții au fost predate, în urma unei decizii de refuz de deținere, Comisiei de stat pentru evaluarea, bonificarea și rebutarea armelor; 22 de arme, 363 de muniții, 2 țevi, 2 mecanisme și o grenadă au fost predate benevol polițiștilor; 29 de arme, 1416 muniții, o grenadă, 224 grame de praf de la cartușe au fost depistate și ridicate, fiind deținute ilegal; 6 arme, 153 de muniții, 3 obuze, 3 grenade și o mină au fost ridicate pentru distrugere.
Menționăm că operațiunea a avut ca obiectiv prevenirea utilizării ilegale a armamentului și evitarea producerii incidentelor neplăcute care implică folosirea acestora.









































































