„Rezultate impresionante”: Peste 100 de milioane de lei, transferați prin intermediul MIA Plăți Instant, sistemul lansat acum o lună și jumătate de BNM
MIA, un sistem de plăți instant dezvoltat de Banca Națională a Moldovei (BNM) și furnizat prin intermediul aplicațiilor financiare din telefoanele mobile, are deja peste 100 000 de utilizatori în toată R. Moldova.
Potrivit BNM, noul sistem, lansat pe 12 martie curent, a înregistrat „rezultate impresionante”, fiind utilizat până acum pentru transferarea a circa 100 000 000 de lei în cadrul a 100 000 de tranzacții.
Bornele atinse de noua platformă de plăți, la doar o lună și jumătate de la punerea sa în funcțiune, au depășit așteptările proiectate de la bun început de dezvoltatori. Directorul Departamentului de plăți al BNM, Victor Șușu, a declarat deja că, în curând, sistemul va fi disponibil și pentru companii, în prima etapă acesta fiind pus la dispoziția în special a persoanelor fizice.
„Sistemul elaborat de BNM a fost pregătit de la bun început pentru acest gen de tranzacții, dar băncile au avut nevoie de timp ca să-și dezvolte serviciile, astfel încât să poată oferi aceste opțiuni și agenților economici ”, a spus Victor Șușu, citat de un comunicat de presă al BNM.
Sistemul MIA permite persoanelor să transfere bani în 15 secunde între toate conturile de plăți, indiferent de prestatorul de servicii de plată care îi deservește, fără a oferi acces unor terți la datele bancare, doar prin intermediul indicării numerelor de telefon ale participanților la tranzacții. Această modalitate de transfer nu presupune comisioane, până la atingerea sumei cumulative de 10 mii de lei transferați într-o lună. Pentru transferurile ulterioare atingerii acestei sume, se aplică comisioane mici, ce nu depășesc 5 lei pentru un transfer, indiferent de instituțiile financiare implicate.
Deocamdată, MIA Plăți Instant permite două opțiuni: Transfer Instant (P2P) și Solicitare de Transfer (RTP request to pay), dar sistemul se va extinde în continuare spre plățile în bază de cod QR, plățile cu Link-uri în magazinele online, transferurile între persoane juridice (B2B), plățile către guvern (P2G) și transferuri între conturile proprii (M2M).
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei