RETROSPECTIVĂ // Voronin, alături de Dodon pe aceeași listă la ANTICIPATE? Ce a spus comunistul despre liderul PSRM în ultimul an: „Nu a fost capabil să merite nici măcar titlul de MĂGAR de onoare al Găgăuziei”
Liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, nu l-a avut „la suflet” niciodată pe Igor Dodon, după ce acesta l-a părăsit în anul 2011 pentru a vota, din postura sa de deputat „neafiliat”, numirea lui Nicolae Timofti în funcția de președinte. Ulterior, Voronin l-a acuzat pe Dodon că ar fi primit trei milioane de euro pentru votul în favoarea lui Timofti, acuzație negată de socialist.
Mai mult, comunistul nu l-a recunoscut pe Dodon nici în calitate de președinte al R. Moldova, spunând că acesta este „nelegitim” și, de-a lungul anilor, l-a făcut cum i-a venit la gură în toate emisiunile la care a participat, începând de la „trădător” până la „măgar”.
Cu toate acestea, liderul de astăzi al Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, pare să-și fi iertat „mentorul” care l-a lansat în politică și l-a invitat să meargă împreună, într-un bloc, la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie curent.
Voronin nu a spus „nu”, dar a adăugat că așteaptă „o adresare oficială a socialiștilor” pentru a lua o decizie.
Primarul de Bălți, Renato Usatîi, a anunțat astăzi că Dodon ar fi bătut deja palma cu Voronin în privința unui bloc electoral PSRM - PCRM cu care să „atace” anticipatele din iulie curent.
CITIȚI și Dodon și Voronin ar fi bătut PALMA în privința anticipatelor. Socialistul ar fi găsit și o persoană cu identitatea MAIA SANDU, pe care ar vrea s-o exploateze politic: „Puterea KULIOKULUI a fost predominantă în cazul PSRM-PCRM”
Ziarul NAȚIONAL vă propune o retrospectivă a declarațiilor făcute în ultimul an de către comunistul Vladimir Voronin la adresa lui Igor Dodon, selectate din surse deschise:
Vladimir Voronin, 3 aprilie 2021, despre vaccinurile rusești anunțate de Igor Dodon și care nu mai ajungeau la Chișinău:
„Cred că nu-i mai permit lui să intre în Kremlin, așa cum tovarășa Zinaida Grecianîi îi permite să intre în Parlament și să desfășoare conferințe de presă, nefiind deputat în Parlament. La Moscova au înțeles toți cine e Dodon, ce prezintă el”.
Vladimir Voronin, 22 ianuarie 2021, replică pentru Dodon care l-a numit „cal bătrân” ce „nu ară adânc, dar nici brazda nu strică”:
„Înaintarea candidaturii la postul de prim-ministru este prerogativa şefului statului, nu a unui oarecare Dodon corupt. În toată activitatea sa, el nu a fost capabil nici să merite măcar titlul de măgar de onoare al Găgăuziei”.
Vladimir Voronin, 17 noiembrie 2020, despre perdantul Dodon de la alegerile prezidențiale:
„Alegătorii au votat nu pentru Maia Sandu, ci împotriva lui Igor Dodon. A fost un vot de protest împotriva unui trădător şi a unui demagog. Aceasta înseamnă sfârşitul carierei lui politice. Igor Dodon şi Partidul Socialiştilor au discreditat mişcarea de stânga din R. Moldova”.
Vladimir Voronin, 13 noiembrie 2020, despre candidatul Igor Dodon la Președinție:
„Fiecare președinte vine cu un program de activitate, fiind candidat. Din programul propus de Dodon nu a fost executat nimic. O analiză în acest sens a fost făcută de mai mulți experți. Dodon, dar și alții, se trezesc în ajunul campaniei electorale, fac diferite promisiuni, dar nimic concret. În toți acești ani el doar pleca în vacanță, deplasări fără rezultat. Nu-mi aduc aminte de tratate internaționale semnate de acest președinte, de tratate bilaterale cu țările cu care noi tradițional avem relații. Am văzut doar schimbarea miniștrilor, ambasadorilor”.
Vladimir Voronin, 14 octombrie 2020, își cere scuze de la cetățenii R. Moldova pentru că i-a îndemnat în 2016 să voteze pentru Dodon:
„Regret și îmi cer scuze față de toți cetățenii Republicii Moldova. Eu am vrut să fie bine pentru Moldova, am tras o nădejde. Vorba ceea: dacă vrei să verifici omul, trebuie să-i dai putere. El nu a rezistat în această postură. Nu a folosit puterea, mandatul pentru interesul societății, ci doar în scopuri personale. Eu regret mult și îmi cer scuze față de toată Moldova”.
Vladimir Voronin, 27 iunie 2020, reiterează că nu-l recunoaște președinte pe Dodon:
„Eu pe Dodon nu l-am recunoscut ca președinte, nu-l recunosc nici astăzi. Nu-i personal și nu-i obidă, dar e legat de respectarea Constituției. El nu e ales conform Constituției. Noi n-am avut niciun președinte, repet, din 2009 până astăzi ales conform Constituției, cu părere de rău. De aceea eu nu-l recunosc ca președinte, nici nu mă salut. Nici într-un caz. El s-a apropiat să dea mâna, eu m-am întors cu spatele. Chiar în ziua când s-au marcat 25 de ani de la Constituția R. Moldova, în sala festivă, eu în Dodon n-am văzut și nu văd președinte”.
Vladimir Voronin, 8 mai 2020, despre legăturile lui Dodon cu Vlad Plahotniuc:
„El toată viața nu a fost independent, tot timpul a fost influențat de împrejurări. Era influențat de Plahotniuc. Îl conducea de căpăstru și până acum îl duce de căpăstru. Și acum are influență asupra lui. Au rămas între ei interese, au rămas momente în care dacă unul dintre ei se scapă cu vorba, îl poate influența pe altul foarte puternic”.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania