REȚINUȚI // Ce făceau 11 bărbați într-o zonă INTERZISĂ


Circa 11 persoane au fost amendate pentru că au pescuit și vânat în zona de frontieră. De la aceștia au fost ridicate două arme și patru cartușe, o barcă și o undiță electrică, 200 de metri de plasă și 15 kg de pește.
Trei cazuri au fost înregistrate de inspectorii Sectorului Poliției de Frontieră din satul Brânza, raionul Cahul. În primul, polițiștii de frontieră au reținut doi bărbați care se aflau în zonă pentru a vâna, dar nu aveau permisiunea necesară.
Cei doi s-au dovedit a fi locuitori ai satului Văleni, raionul Cahul, cu vârste de 29 și 31 de ani. Bărbații nu aveau asupra lor niciun act de identitate și nici permise de portarmă.
O barcă, 200 de metri de plasă și zece kilograme de pește, prins ilegal, au fost ridicate și de la doi tineri cu vârste de 28 și 32 de ani din satul Slobozia Mare, raionul Cahul. Aceștia au fost reținuți ieri, în jurul orei 7.15, de către o patrulă a Sectorului de Poliție din Brânza. Cei doi au fost observați într-o barcă pe lacul Beleu. Polițiștii de frontieră au așteptat până aceștia au revenit la mal, după care i-au reținut.
Pentru că au ieșit cu barca pe apele de frontieră fără înștiințarea prealabilă, bărbații au fost amendați cu câte 400 de lei fiecare.
Un caz similar a fost înregistrat și în zona Sectorului Poliţiei de Frontieră Cahul, unde au fost identificați alți doi moldoveni, care pescuiau într-un afluent al râului Prut. Cei doi reușiseră să pescuiască cinci kilograme de pește.
Pe parcursul a 11 luni ale anului curent, angajații Poliţiei de Frontieră au înregistrat circa 600 de cazuri de încălcare a regimului de frontieră în care au fost implicate peste o mie de persoane.
Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2013, numărul acestora s-a majorat cu peste 500 de cazuri și cu peste 800 de persoane implicate.















































































