Reţete de Crăciun // Idei pentru APERITIVE uşoare pe care le faci în 15 minute
Bruschetele inedite sau combinaţiile gustoase de pateuri sunt câteva dintre cele mai bune soluţii pe care le poţi prepara foarte rapid cu ocazia Sărbătorilor.
1. Bruschete cu roșii uscate în ulei, capere și ardei iute
Ingrediente:
1 baghetă integrală;
1-2 căței de usturoi;
ulei de măsline;
5-6 roșii uscate, conservate în ulei;
2 lingurițe de capere;
1 ardei iute;
1 linguriță de cimbru uscat;
sare și piper pentru asezonare.
Mod de preparare:
Bagheta se taie felii și se prăjește ușor pe ambele părți într-o tigaie grill sau pe plita de la cuptor. După ce s-a prăjit, se freacă fiecare felie pe ambele părți cu un cățel de usturoi și se stropește cu puțin ulei de măsline. Roșiile se taie în cubulețe mici, iar ardeiul în rondele foarte subțiri. Dacă este prea iute, se pot scoate semințele și nervura. Se așază pe fiecare felie de baghetă câteva cubulețe de roșie, 4-5 capere și 2-3 rondele de ardei iute. Se condimentează cu piper, sare și cimbru.
2. Bruschete cu roșii și fileuri de anșoa
Ingrediente:
1 baghetă de pâine integrală;
50 grame fileuri de anșoa sau sardine
1-2 roșii potrivite;
1 ceapă roșie mică
piper;
oregano;
1-2 căței de usturoi.
Mod de preparare:
Pâinea se taie în felii și se prăjește pe ambele părți. După ce s-a prăjit, se freacă pe ambele părți cu usturoi și se stropește cu uleiul de la fileuri de pește. Roșiile și ceapa se taie cubulețe și se presară deasupra feliilor de pâine, iar pe deasupra se pun câte 2-3 fileuri de anșoa. Se asezonează cu piper și oregano. Nu este nevoie de sare, fileurile de pește sunt suficient de sărate.
3. Bruschete cu somon, smântână, hrean și mărar
Ingrediente:
1 baghetă de pâine integrală;
150 gr. somon afumat;
50 gr. smântână;
50 gr. hrean proaspăt sau conservat;
mărar proaspăt tocat.
Mod de preparare:
Se feliază bagheta, se pun pe deasupra fâșii de somon. Se stropește cu smântănă și se presară deasupra hrean ras și mărar proaspăt tocat.
4. Tartine cu pastă de năut şi avocado
Năutul este o sursă bună de proteine, iar în combinaţie cu pasta de susan pe care o foloseşti în compoziţia pateului vei asigura organismului şi un plus de calciu. De asemenea, peste pasta de năut (humus) poţi să pui felii de avocado, un fruct care este bogat în grăsimi bune pentru inimă şi creier. Astfel, vei obţine o tartină delicioasă şi săţioasă.
Prăjeşte două felii de pâine, după care întinde pasta de năut şi ornează tartinele cu felii de avocado şi puţin ardei iute (dacă preferi). De asemenea, poţi să mănânci humusul cu chipsuri coapte din făină de mălai.
5. Salată de ton cu ceapă şi roşii în jumătăţi de avocado
Ai nevoie de:
conserve de ton bucăţi în ulei
roşii cherry
ceapă roşie
sare
piper
zeamă de lămâie
avocado.
Se amestecă ingredientele pentru salată şi se aşază în jumătăţile de avocado, stropite în prealabil cu zeamă de lămâie.
Guvernul demontează falsurile rusești enunțate la întrevederea lui Krasnoselski cu ambasadorul Rusiei în R. Moldova: „Chișinăul nu a blocat niciodată livrările de gaze naturale pe malul stâng al Nistrului”
România a livrat în R. Moldova o cantitate-RECORD de gaze, aproape de capacitatea maximă a conductei Iași - Ungheni - Chișinău. Electricitatea din România a acoperit vineri 75% din consumul republicii noastre
Vicepremierul Mihai Popșoi, întrevedere la Kiev cu Volodimir Zelenski: ,,Ucraina apără valorile noastre comune și protejează R. Moldova de urgia Kremlinului”