01:54:42 20.04.2025
Stiri

Rețeta succesului! Are 26 de ani și o avere INCREDIBILĂ. Cum a reușit să câștige banii ăștia

Economie 24.05.2017 20:01 Vizualizări2967
Rețeta succesului! Are 26 de ani și o avere INCREDIBILĂ. Cum a reușit să câștige banii ăștia Sursa: businessmagazin.ro

Irlandezul John Collison, co-fondator al Stripe, compania de procesări de plăţi folosită de tot mai mulţi comercianţi online, a fost desemnat de către Forbes cel mai tânăr antreprenor miliardar care şi-a făcut singur averea.

Collison, în vârstă de 26 de ani, este cu doar două luni mai tânăr decât Evan Spiegel, co-fondatorul Snapchat. Averea lui Spiegel se ridică la 4,3 miliarde de dolari, în vreme ce averea lui Collison este de „doar” 1,1 miliarde.

În noiembrie 2016, Stripe a obţinut o finanţare de 150 de milioane de dolari, compania ajungând astfel la o evaluare de 9,2 miliarde de dolari. „Tranzacţia l-a transformat pe Collison în cel mai tânăr miliardar care a pornit de la zero”, au scris cei de la Forbes.

John Collison nu este la prima aventură antreprenorială: când era adolescent, el a fondat alături de fratele său o altă companie, Auctomatic, pe care a vândut-o în 2008 pentru cinci milioane de dolari.

Stripe pune la dispoziţia companiilor un software ce le permite să accepte plăţi online, atât prin carduri de credit şi bitcoin, cât şi prin intermediul serviciilor de telefonie mobilă, cum ar fi Android Pay şi Apple Pay. Asta include, de asemenea, instrumente de protejare a securităţii datelor, de prevenire a fraudei, contabilitate şi facturare.

Stripe a fost fondată în 2010, oferind instrumente de plată mobile pentru dezvoltatori, primii clienţi fiind micile companii de tehnologie din SUA. Ulterior, aceasta a devenit un concurent veritabil al metodelor consacrate de plăţi digitale, cum ar fi gigantul PayPal Holdings Inc.

Sursa: businessmagazin.ro

Autor:
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte