10:05:14 27.04.2025
Stiri

REȚETĂ // Cum prepari o frișcă de casă reușită. Secretele bucătăriei franțuzești

Știri 18.09.2018 12:03 Vizualizări2029
REȚETĂ // Cum prepari o frișcă de casă reușită. Secretele bucătăriei franțuzești Sursa: avantaje.ro

Știm cu toate că ce pregătim în casă e sfânt. Știm exact ce punem în preparate și avem garanția că noi și-ai noștri mâncăm ce-i mai gustos și mai sănătos. Dacă îți plac deserturile cu frișcă, alege să folosești frișcă de casă.

O prepari ușor și, dacă folosești secretele bucătăriei franțuzești, iese o frișcă absolut genială.

Ai nevoie de:

50 ml smântână lichidă integrală 33% grăsime

35 g zahăr

Pune smântâna într-un vas rece, ideal scos din frigider. Adaugă zahărul și amestecă până ce acesta se topește complet. După ce zahărul s-a topit, începe să amesteci în smântână cu o mișcare rotativă, care are rostul de a încorpora bulele de aer. În scurt timp, smântâna se va îngroșa și va căpăta consistență de frișcă. Frișca de casă este gata atunci când nu mai cade de pe tel sau de pe brațul mixerului.

Trucuri pentru o frișcă de casă reușită

Smântâna folosită trebuie să fie grasă, minimum 33% grăsime. O smântână cu un conținut mai mic de grăsime nu se va întări.

Frigul este cel mai bun prieten al friștii. Pentru a fi sigură că obții o frișcă de casă ca la carte, cu 30 de minute înainte de a începe prepararea ei, bagă în frigider recipientul în care vei bate smântâna, telul sau brațele mixerului și, evident, smântâna. Dacă te grăbești, poți scurta timpul de răcire a ustensilelor și smântânii la 15 minute… dar în congelator.

Dacă vrei să obții o frișcă de casă aromată, după ce ai amestecat smântâna cu zahărul, adaugă câteva picături de esență de vanilie, de migdale sau de lămâie sau un praf de scorțișoară.

Sursa: avantaje.ro

Autor:
Top stiri

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte